monitorulcj.ro Menu
Economie

Neînţelegerile cu FMI pun leul sub presiune

Volatilitatea raportului euro/leu din perioada analizată nu a fost mare, tendinţa de uşoară apreciere a leului fiind inversată de neînţelegerile apărute între guvern şi FMI în privinţa bugetului pe anul viitor.

Decembrie a debutat cu o medie a euro de 4,4292 lei, joi aceasta coborând la un minim 4,4269 lei. Tendinţa s-a inversat vineri, cursul crescând la 4,4315 lei, într-o şedinţă în care piaţa s-a deschis la 4,43 lei. Minimul a fost de 4,4290 lei, pentru ca seara cotaţiile să urce la un maxim de 4,4390 lei.

La deprecierea leului au contribuit mai mulţi factori, precum acordul cu FMI dar şi decizia BCE de a amâna momentul declanşării programului de relaxare cantitativă.


FMI solicită guvernului Ponta ca deficitul bugetar în numerar, de anul viitor, să fie de 0,9%, în timp ce oficialii români doresc unul de 1,9% sau chiar mai mare.

Pe de altă parte, Mario Draghi, preşedintele BCE, a declarat că instituţia va evalua abia în trimestrul următor măsurile de stimulare a economiei, precum programul de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale sau ale companiilor din zona euro, care va  avea darul de a ieftini euro, anticipându-se pentru anul viitor o scădere la 1,20 dolari.


Aceste măsuri neconvenţionale sunt necesare, după ce BCE a redus estimarea de creştere a economiei la 0,8% în acest an şi 1% în 2015. La rândul ei, Bundesbank a coborât prognoza de creştere a economiei germane în 2015, la 1% faţă de 2% în iunie, după ce în trimestrul al treilea din acest an PIB-ul a crescut cu numai 0,1%.

De altfel, Stanley Fischer, vicepreşedintele Rezervei Federale americane, a recomandat BCE să urmeze exemplul Fed şi să tipărească bani, pentru a stimula economia europeană.


Cursul dolarului american a crescut în 4 decembrie la 3,5946 lei, o medie mai ridicată, de 3,5999 lei fiind atinsă în 22 august 2012. La finalul perioadei media a scăzut la 3,5865 lei.

Media francului elveţian a crescut de la 3,6786, la începutul perioadei, la 3,6860 lei, la finalul ei.


Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,2475 dolari, la începutul perioadei, la 1,2271 dolari, la finalul ei, cotaţie care nu a mai fost atinsă de la jumătatea lui august 2012. Pieţele americane au închis săptămâna la 1,2283 dolari.

Căderea euro a fost provocată de anunţul privind crearea în SUA, în noiembrie,  a 321.000 noi locuri de muncă, cel mai ridicat nivel începând cu ianuarie 2012, iar rata şomajului a scăzut la 5,8%.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe martie la 1,2284 – 1,2459, pe iunie la 1,2326 – 1,2399 respectiv la 1,25 dolari pe septembrie viitor. Uncia de aur cu scadenţa la finalul lunii a fluctuat între 1.192 şi 1.212 dolari.

Analiza cuprinde perioada 2 – 5 decembrie.

Etichete: curs euro euro leu