monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a revenit la 4,44 lei

Cursul mediu al euro a revenit, după circa două luni şi jumătate, peste pragul de 4,44 lei, el crescând de la 4,4353 la 4,4407 lei.

Deprecierea leului a fost pusă de dealeri pe seama creşterii venite din partea sectorului comercial, având în vedere evoluţia celorlalte din monede din regiune care se apreciau faţă de euro.

Piaţa s-a deschis la 4,4350 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de marţi. Tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4330 şi un maxim de 4,4430 lei, iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4370 – 4,44 lei.


Cursul dolarului american a scăzut de la 3,5440 la 3,5411 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6916 la 3,6969 lei, o medie mai ridicată fiind atinsă în 19 martie.

Monedele din regiune aveau o evoluţie pozitivă faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,212 – 4,22 zloţi iar cea maghiară la 304,6 – 305,9 forinţi.


În perioada următoare, parcursul monedelor din apropierea României ar putea cunoaşte o inversare, având în vedere ultimele declaraţii ale secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care a afirmat că „Rusia continuă să destabilizeze Ucraina”, prin înmulţirea trupelor şi armamentului la graniţa cu vecinul nostru din nord-est.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona ieri între 1,2513 şi 1,2546 dolari. Menţinerea euro peste pragul de 1,25 dolari este consecinţa îmbunătăţirii semnificative a indicelului ZEW care măsoară sentimentele mediului financiar din Germania, după ce a scăzut constant de la începutul acestui an.


Conform lui Mervyn King, fostul guvernator al Băncii Angliei, BCE ar trebui să treacă la deprecierea monedei unice, deoarece „mulţi încearcă să implementeze reforme structurale, dar nu va fi suficient pentru a revitaliza economiile”.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2545 – 1,2568 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.