monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro revine sub 4,41 lei

După şase şedinţe consecutive în care cursul euro s-a aflat peste pragul de 4,41 lei, fiind testat nivelul de 4,42 lei, ieri media a scăzut de la 4,4136 la 4,4067 lei.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,4090 lei, care a reprezentat şi maximul şedinţei, nivel apropiat de cel de la închiderea de luni, minimul fiind de 4,4040 lei. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4050 – 4,4080 lei.

După ce a crescut luni la 3,5195 lei, medie care nu a mai fost atinsă din 22 noiembrie 2012, dolarul american a scăzut la 3,4939 lei, în concordanţă cu evoluţia lui faţă de euro.


Cursul francului elveţian a continuat să scadă, el coborând de la 3,6417 la 3,6395 lei, mai jos cu circa doi bani faţă de finalul lui septembrie.

Monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, faţă de euro. Cea poloneză se întărea la 4,175 – 4,187 zloţi iar cea maghiară la 306,8 – 308,1 forinţi.


Perechea euro/dolar, care a scăzut vinerea trecută la 1,2501 dolari, cotare care nu a mai fost atinsă din septembrie 2012, creştea ieri la 1,2584 – 1,2662 dolari, pe fondul marcărilor tehnice de profit ale investitorilor.

Presiunea pe moneda unică se va menţine şi în perioada următoare, analiştii prognozând, pentru anul viitor o scădere spre 1,20 dolari, în condiţiile în care economia zonei euro este la limita reintrării în recesiune. Astfel, ieri a fost anunţată scăderea în august cu 4%, faţă de luna precedentă, a producţiei industriale a Germaniei, care reprezintă motorul de dezvoltare a Europei Occidentale. Această informaţie a venit după ce Oficiul de statistică german, Destatis, a anunţat o scădere cu 5,7% a comenzilor în industrie.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,26 – 1,2663 dolari, respectiv la 1,2610 – 1,2640 dolari pe martie viitor.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.