Economie
Proprietarii clujeni de locuinţe au „ţinut cu dinţii“ de preţul de vânzare
Dintre marile oraşe din ţară, Cluj-Napoca a înregistrat cele mai mici scăderi de preţ pe piaţa imobiliară în ultimii şase ani.
Luna trecută, suma medie cerută la nivel național pentru apartamentele disponibile spre vânzare (noi și vechi) s-a menținut relativ constantă, după un avans ușor, de la 904 euro pe metru pătrat (la finele lui iunie) până la 906 euro pe metru pătrat, potrivit unor statistici realizate de portalul Imobiliare.ro. Această valoare este cu circa 56% mai mică decât cea valabilă în momentul de apogeu al pieței (martie 2008, la nivel național), respectiv 2.058 de euro pe metru pătrat.
Marjele de scădere consemnate în ultimii șase ani diferă însă atât în funcție de fiecare oraș în parte, cât și în funcție de categoriile de apartamente analizate. Astfel, dacă în Timişoara, Bucureşti, Constanţa şi Braşov garsonierele s-au ieftinit cu peste 40% din 2008 până în prezent, în Cluj-Napoca scăderile au fost puţin mai temperate. Aici, potrivit indicelui Imobiliare.ro, garsonierele s-au ieftinit cu 39,6%, de la 1.738 de euro pe metru pătrat în aprilie 2008, până la 1.049 de euro pe metru pătrat la finele lunii iulie 2014. În ceea ce priveşte apartamentele cu două camere, acestea sunt scoase astăzi la vânzare la preţuri cu 34,2% mai mici faţă de momentul de apogeu al pieței, respectiv 1.014 euro pe metru pătrat, față de 1.542 de euro pe metru pătrat în mai 2008. Puţin sub 40% a fost scăderea şi în ceea ce priveşte prețul mediu cerut pentru apartamentele cu trei camere. Acestea s-au ieftinit de la 1.602 euro pe metru pătrat în martie 2008, până la 969 de euro pe metru pătrat în prezent.
Spre comparaţie, în Capitală au fost consemnate cele mai mari scăderi de preț la apartamente în ultimii ani, de peste 50% la toate categoriile de apartamente. Preţul mediu de vânzare pe piaţa imobiliară din Bucureşti rămâne însă cu câţiva zeci de euro mai mare pe metrul pătrat faţă de Cluj-Napoca. Oraşe precum Constanţa, Braşov şi Timişoara rămân mai ieftine decât Clujul atunci când vine vorba de achiziţionarea de locuinţe, cu preţuri sub 900 de euro pe metru pătrat.