monitorulcj.ro Menu
Economie

Se scumpesc lucrările de construcţii

Veste proastă pentru clujenii care au obţinut anul acesta autotizaţie de construire: preţurile în construcţii vor creşte în perioada următoare.

Preţurile în construcţii vor creşte în lunile următoare, sau cel puţin aşa preconizează managerii din domeniu, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Managerii companiilor estimează pentru perioada iulie - septembrie o creştere în comerţul cu amănuntul şi un avans moderat în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, în raport cu cele trei luni anterioare, conform indicatorului sold conjunctural al INS.


Mai multe comenzi, preţuri mai mari

Pentru activitatea de construcţii, în cadrul anchetei de conjunctură din luna iulie se prognozează un avans moderat al volumului producţiei (sold conjunctural +10%) în perioada iulie-septembrie şi o relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +1%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +5%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează o creştere moderată a acestora (sold conjunctural +6%), potrivit datelor INS.


În prezent, potrivit estimărilor din piaţă, costul mediu de construcție al unei locuințe este de circa 400-500 de euro pe metru pătrat util, cost ce include atât manopera cât şi materialele de construcţie. Ceea ce înseamnă că, pentru o casă cu o suprafaţă utilă de 100 mp, costurile de construcţie ar ajunge la circa 50.000 de euro, buget ce se încadrează deci în plafonul prevăzut de programul „Prima Casă”, respectiv 60.000 de euro.

Peste 700 de autorizaţii de construire în 2014

În ceea ce priveşte numărul clujenilor afectaţi de aceste scumpiri de pe piaţa construcţiilor, el poate fi cuantificat pe baza numărului de certificate de construire acordate de Direcţia de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Astfel, anul acesta au fost eliberate 716 de autorizaţii de construire, atât pentru firme sau instituţii cât şi pentru persoane fizice. În 2013, Direcţia de Urbanism a eliberat 1.682 de certificate de construire. Totuşi, doar o parte dintre acestea sunt pentru locuinţe unifamiliale. De exemplu, luna trecută (iunie 2014) au fost eliberate 140 de astfel de certificate, dintre care 27 pentru construirea sau extinderea unor locuinţe unifamiliale.