Economie
Drumul Răchiţele-Ic Ponor, tras pe dreapta de şase ani. Clujul, în pericol de a pierde banii de la UE din cauza posibilelor fraude
După şase ani de lucrări pe drumul Răchiţele - Ic Ponor nu există nicio urmă de asfalt. Până acum au fost construiţi doar unii parapeţi de susţinere, rigole şi poduri. Perioada de execuţie a fost depăşită cu ani buni, iar firma care a executat lucrările a intrat în insolvenţă. Mai mult, o expertiză tehnică confirmă faptul că la construirea acestui drum s-au folosit materiale inferioare faţă de cele prevăzute în contract. Dacă instanţa va decide că este vorba de fraudă judeţul Cluj va pierde toţi banii de la UE.
În 2008, Consiliul Judeţean Cluj încheia un contract cu finanţare europeană privind modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele-Prislop- Ic Ponor, contribuţia UE fiind de 43 de milioane de lei, iar termenul de execuţie era de 18 luni. În iulie 2009 s-a încheiat contractul de lucrări, contract care a fost câştigat de către Asocierea MBS Group, Alfa Rom de la Satu Mare şi Nemzetközi Betonut, Ungaria.
MBS Group aparţine fostului consilier local PDL din Turda Gabriel Silagy. Numele lui Silagy apare în dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu. Procurorii spun că acesta i-ar fi dat lui Uioreanu prin intermediari peste 33.000 de lei, la începutul lui 2013. Un an mai târziu, în februarie 2014 Uioreanu a depus o plângere penală la DNA Cluj împotriva firmei MBS Group pe motiv că şi-a bătut joc de lucrările la drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor.
O expertiză tehnică arată că firma fostului consilier local din Turda a folosit materiale inferioare față de cele prevăzute în proiectul tehnic, care nu rezistă în timp, neavând clasa minimă de rezistenţă.
“Eu nu pot să vă spun dacă s-a furat la materiale, pot să vă spun că din expertiza pe care am făcut-o în urma faptului că am intrat într-un blocaj cu constructorul s-a ajuns la concluzia că nu s-au respectat clasele de betoane. Noi am făcut o plângere la DNA în ianuarie anul acesta, încă nu am primit niciun răspuns, probabil că vor conexa plângerea noastră cu alte aspecte care sunt în derulare. Dacă se constată în mod definitiv printr-o hotărâre a instanţei că este vorba de o fraudă pierdem absolut toţi banii. Ne vom îndrepta împotriva celui care se face vinovat de această fraudă. Constructorul şi-a asumat să termine drumul în 12 luni de la semnarea contractului, deja am depăşit cinci ani. El a mai cerut bani în plus invocând creşterea semnificativă a bitumului care trebuia pus în structura drumului în vederea asfaltării însă procedura şi contractul nu permite o actualizare a preţurilor”, spune Mariana Raţiu, director investiţii din cadrul CJ Cluj.
Nereguli fără număr
Printre neregulile semnalate în cadrul expertizei se numără faptul că executantul nu a respectat proiectul tehnic, nu a fost respectată clasa de betoane şi s-a sesizat apariţia unor degradări ale lucrărilor deja executate, recepţionate şi decontate ca umare a neluării de către executant a măsurilor de conservare necesare.
“Din cauza ploilor drumul a început să se strice şi sunt anumite alunecări de teren. Chiar săptămâna trecută au fost ceva alunecări de pietre de pe deal. Mergem către o deteriorare tot mai accentuată a acestui drum. Piatra spartă care a fost pusă pe drum a fost bună, a fost decontată, a fost rambursată dar ea nu mai există. Se pune problema la zidul de sprijin unde nu s-a respectat clasa de betoane, dacă se confirmă de expertiza DNA că acele clase de betoane nu sunt respectate ele vor fi tăiate de la rambursare şi atunci ni le vom asuma noi în integralitate, urmând ca apoi să încercăm să le recuperăm de la constructor, dar având în vedere că este în insolvenţă şansele sunt destul de minore. Aici trebuie să ne gândim dacă ne asumăm o continuare a drumului până în 2015”, a mai declarat Raţiu.
Consiliul Judeţean Cluj reia lucrările pe banii contribuabililor
Având în vedere că drumul este finalizat în proporţie de 70%, Consiliul Judeţean Cluj va trebui să finalizeze partea rămasă neterminată. Pentru a nu pierde toţi banii de la Uniunea Europeană proiectul trebuie finalizat până în august 2015.
“Contractul de finanţare a fost prelungit până în august 2015. Problema este ce măsuri luăm ca să-l finalizăm, ce riscuri ne asumăm, asta vom analiza şi vom venim cu o propunere cât mai curând, banii europeni s-au rambursat de către Uniunea Europeană, 24 de milioane pentru drum, iar pentru poduri, 3,2 milioane lei. Valoarea contractul este de 42 de milioane de lei, dar noi ne-am asumat o valoare neeligibilă de 12 milioane de lei. După sumele plătite am putea spune că suntem undeva la 70%, dar cum drumul s-a deteriorat e clar că procentul va fi mai mic întrucât vor trebui lucrări de remediere. În mod normal am mai putea cere la rambursare în jur de opt milioane de lei. Plenul Consiliului Judeţean Cluj va trebui să-şi asume suportarea cheltuielilor pentru a putea finaliza acest drum. Va trebui să ne asumăm un rest de executat, să venim cu un proiect de hotârâre, Consiliul Judeţean să-şi asume cheltuielile suplimentare care deja au fost decontate şi vor trebui din nou plătite”, a adăugat Raţiu.
Aceasta mai spune că firma MBS Group a primit 33 de milioane de lei, din care s-au rambursat în jur de 24 de milioane de lei.
Poduri plătite dar nerecepţionate
Firma care a executat lucrările la cele nouă poduri de pe drumul Răchiţele-Ic Ponor Samus Dej a primit banii pentru lucrările efectuate, dar Consiliul Judeţean Cluj nu a făcut recepţia lucrărilor din cauza unor probleme la structura metalică. Numele patronului Samus Dej Ioan Tecar apare în agenda cu şpăgi a lui Uioreanu. Acesta i-ar fi dat mită lui Uioreanu suma de 30.000 de lei.
“Contractul pentru poduri este finalizat, avem o problemă la recepţia lucrărilor, recepţia nu a putut fi finalizată deoarece există trei poduri cu probleme, structura metalică este uşor îndoită, a fost o greşeală de execuţie, constructorul şi-a asumat să înlocuiască acele trei poduri fapt care nu s-a întâmplat, motiv pentru care noi refuzăm să facem recepţia finală. Dacă nu-şi va îndeplini obligaţia îl vom executa conform scrisorii de garanţie, aceasta fiind de 10% din valoarea contractului. Valoarea licitată a celor nouă poduri a fost de 3,9 milioane lei, valoarea plătită la constructor a fost integral 3,9 milioane lei, valoarea rambursată a fost de 3,2 milioane lei. Aşteptăm să facem şi cererea finală de rambursare, în schimb, e nevoie de procesul verbal de recepţie. Până nu îl avem nu putem solicita ultima cerere de rambursare”, a mai declarat Raţiu.
Ce scrie în plângerea penală?
În plângerea penală adresată către DNA Cluj, funcţionarii din CJ Cluj arată că există numeroase neconformităţi între lucrările efectuate, lucrările proiectate şi lucrările decontate. “Având în vedere concluziile expertizei, apreciem că prin faptele săvârşite s-a produs un prejudiciu major atât bugetului UE, bugetului de stat, cât şi bugetului subscrisului, prin inducerea în eroare prin punerea în operă a unor materiale de calitate inferioară faţă de cele prevăzute în proiectul tehnic revizuit şi licitat, materiale decontate respectiv, rambursate, la valori superioare faţă de cele puse în operă”.
"Dacă mergem pe teren constatăm că ar fi trebuit un zid de sprijin de 8 metri, dar în teren există un zid de sprijin de 4 metri. Proiectul tehnic aşa cum a fost el aprobat nu-l regăsim în teren", Mariana Raţiu
"Termenul de 217 zile e perfect realizabil, vom termina lucrările fără nicio problemă. Lucrările urmează a fi finalizate în august 2013", Horea Uioreanu (septembrie 2012)