Economie
Apreciere în linie a leului
După ce raportul euro/leu a atins, în prima zi a acestei luni, minimul ultimelor 13 luni, de 4,3845 lei, au urmat trei zile consecutive de creştere, pentru ca ieri leul să revină pe uşoară apreciere.
Cursul euro a scăzut, astfel, de la 4,3897 la 4,3867 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,3870 – 4,3880 lei, iar tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, cu un minim de 4,3860 şi un maxim de 4,3880 lei. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,3840 – 4,3870 lei.
Cursul dolarului american a coborât de la 3,23 la 3,2262 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6104 la 3,6085 lei.
În zilele următoare este de aşteptat ca euro să fluctueze într-un culoar îngust, cuprins între 4,38 şi 4,40 lei.
În regiune, moneda poloneză se aprecia uşor în faţa euro, la 4,14 – 4,152 zloţi. În schimb, moneda maghiară continuă să se deprecieze, ieri coborând la 310 – 311 forinţi.
Evoluţia forintului este consecinţa propunerii de lege a guvernului de la Budapesta, prin care doreşte să interzică băncilor să majoreze ratele de dobândă cât şi să le oblige să returneze creşterile de comisioane şi dobânzi considerate incorecte şi să convertească din decembrie creditele ipotecare în valută în forinţi.
Perechea euro/dolar a revenit pe o pantă descendentă, ea fluctuând între 1,3576 şi 1,36 dolari, după ce marţea trecută s-a apropiat de 1,37 dolari.
Scăderea este consecinţa îmbunătățirii semnificative a pieţei muncii din SUA, unde şomajul a coborât luna trecută la 6,1%, nivel minim al ultimilor şase ani, dar şi a încetinirii în mai a ritmului de creştere a producţiei industriale din Germania.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3595 dolari iar uncia de aur pe august la 1.312 – 1.316 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.