monitorulcj.ro Menu
Economie

Ponta îi cere lui Rus să sprijine continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania

Premierul Victor Ponta i-a cerut noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, să sprijine continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, oprite în 2005 de "nişte indivizi", reiterând că autostrăzile nu aparţin de acest minister, dar amintind că Rus a fost în Guvernul care a iniţiat proiectul.

"Este un portofoliu extrem de dificil pentru că, până în 2012, tot ce ţine de infrastructura României a fost distrus fie prin corupţie, fie din incompetenţă. Îmi aduc aminte că aţi făcut parte din Guvernul care a început Autostrada Transilvania, dar au venit nişte indivizi în 2005 care au oprit şi vreau să vă rog - chiar dacă nu ţin de dumneavoastră autostrăzile, nu ştie preşedintele asta - să sprijiniţi tot ce ţine de continuarea, după aceşti ani pierduţi, a Autostrăzii Transilvania. La fel, vom semna contractul pentru autostrada Comarnic-Braşov şi celelalte lucrări", i-a spus Ponta noului ministru.

El a mai arătat că în gestiunea Ministerului Transporturilor sunt, totuşi, alte probleme, legate în special de sectorul feroviar.


Proiectul Autostrăzii Transilvania a fost iniţiat de Guvernul Năstase în 2004, când Ioan Rus era ministru de Interne, dar a fost oprit pentru o perioadă de miniştrii PD din Guvernul Tăriceanu, care au încercat să renegocieze contractul cu Bechtel.

Marţi seara, Ponta a afirmat că Rus este recomandat pentru această funcţie de experienţa profesională şi politică şi a precizat că prin această nominalizare vrea să transmită un mesaj foarte clar pentru zona Ardealului şi Transilvania, respectiv că "toate proiectele de infrastructură" în domeniu începute pentru această regiune vor fi realizate.


Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, miercuri, la Cotroceni, noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, să fie atent la premisele contractării Autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, deja s-au produs acte de corupţie.

"Atenţionez că mergeţi într-un minister cu probleme. Acolo ar trebui să fiţi atent în mod deosebit la premisele de contractare a Autostrăzii Comarnic-Braşov. Din informaţiile mele, deja s-au produs acte de corupţie. De asemenea, s-au contractat studii de fezabilitate de circa 50 de milioane de euro, care nu vor mai fi valabile, cea mai mare parte din ele, în 2 ani. Dar s-au găsit nişte firme cărora să li facă cadouri. Am rugămintea să verificaţi cu atenţie lucrurile acestea înainte de a vă asuma derularea mandatului", i-a spus Băsescu lui Rus, după ce acesta a depus jurământul ca ministru al Transporturilor.


"Sigur, cu Loteria nu sunteţi dumneavoastră şi nici cu banii de la Rompetrol, dar poate vă uitaţi la colegii din Guvern. Vă mulţumesc mult şi vă doresc succes", a adăugat preşedintele.

În replică, premierul Victor Ponta a spus consilierilor prezidenţiali, la finalul ceremoniei, că autostrăzile "nu stau în Ministerul Transporturilor" şi că Traian Băsescu nu ştie acest lucru, fiind "mai bătrân".


Noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a depus jurământul de învestitură, miercuri seară, la Cotroceni, în Salonul Ambasadorilor, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a ministrului de Interne şi a unor consilieri din Administraţia Prezidenţială.

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, nu a reuşit să semneze în perioada mandatului său contractul pentru una dintre cele mai aşteptate autostrăzi, respectiv Comarnic - Braşov.