monitorulcj.ro Menu
Economie

Veste bună pentru cei care au credit în franci elveţieni

Creditele în franci elveţieni ar putea fi plătite la cursul valabil în momentul împrumutului.

Ratele la creditele în franci elveţieni ar putea să scadă

Curtea Europeană de Justiţie a dat câştig de cauză unor cetăţeni maghiari care au cerut să plătească creditul luat în franci elveţieni la cursul valabil în momentul în care au accesat împrumutul.

Astfel, hotărârea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene stabileşte că acea clauză din contractul de împrumut care prevede că plata ratelor se face la cursul actual şi nu cel de la data semnării contractului ar putea fi declarată drept abuzivă de o instanţă naţională.


Decizia este obligatorie pentru instanţele statelor membre. Clienţii români ar putea astfel avea câştig de cauză în procesele prin care se cere îngheţarea cursului la data acordării creditului.

Ratele la creditele luate în franci elveţieni s-au dublat din 2006 până în prezent, din cauza devalorizării leului în faţa francului elveţian.