monitorulcj.ro Menu
Economie

La cât a ajuns salariul mediu în Cluj?

În judeţul Cluj, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna februarie 2014 a fost de 2.309 lei şi cel net de 1.680 lei, cu 3,8% mai mare faţă de aceeaşi lună din anul 2013, arată cele mai recente date furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Cluj.

În paralel, rata inflaţiei, determinată pe baza indicelui preţurilor de consum, pe ansamblu, a crescut luna trecută cu 1,21% comparativ cu luna decembrie 2013, potrivit datelor statistice. Cele mai mari creşteri de preţ faţă de luna menţionată s-au înregistrat la mărfurile nealimentare (+1,32%), în timp ce produsele alimentare s-au scumpit cu 1,04% iar serviciile cu 1,26%.

În ceea ce priveşte preţul alimentelor comparativ cu luna februarie 2014, în martie s-au ieftinit ușor legumele şi conservele de legume (-0,46%), cartofii (-2,27%), uleiul comestibil (-0,77%), ouăle (-6,83%) şi zahărul (-1,31%). În paralel, s-au scumpit fructele proaspete (+0,75%) şi citricele (+1,83%).