Economie
Nu e păcăleală dacă ajungi AZI în benzinărie: litrul de benzină 6,39 lei, motorina 6,43 lei
Introducerea accizei la carburanți a crescut PESTE NOAPTE prețul benzinei cu 50 de bani, prețul la pompă fiind pentru litrul de benzină populară fiind de 6,27 și 6,39 de lei. Benzina premium se vinde cu 6,7 - 6,9 lei litrul. Motorina costă 6,43 si 6,55 lei litrul.
De la 1 aprilie, preţurile la carburanţi au crescut ca urmare a introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru. Dacă ţinem cont şi de taxa pe valoarea adăugată, creşterea medie a preţurilor este de 50 de bani.
Astfel, un litru de motorină costă în medie 6,5 lei, faţă de 6 lei, cât este în prezent, iar unul de benzină standard în medie 6,3 lei, în funcţie de furnizor sau de comerciant. În cazul benzinei cu cifră octanică mai mare, preţul urcă spre 7 lei.
Pentru umplerea unui rezervor de 50 de litri, posesorul unei maşini cu motor pe motorină va scoate din buzunar 325 de lei, cu 25 de lei mai mult față de vechiul preț. În cazul unui autoturism cu motor pe benzină, un plin va costa de la 1 aprilie 315 lei, faţă de 290 de lei în prezent.
Mai scump ca în Germania
Scumpirea carburanţilor va afecta toată populaţia, de la familiile care folosesc maşina pentru a-şi duce copiii la şcoală şi a merge la serviciu, la transportatori. Aceştia au anunţat deja că-şi vor face plinul din străinătate, dacă benzina sau motorina vor fi mai scumpe la noi.
După 1 aprilie, preţurile carburanţilor din România vor fi mai mari ca în Austria sau Germania, potrivit statisticilor oficiale. În aceste condiţii, producătorii se aşteaptă la o scădere a consumului de până la 3%.