Economie
Emiterea facturii cu întârziere – consecinţe fiscale
Conform prevederilor Codului Fiscal (art. 155 alin. 15), factura trebuie emisă până cel târziu în data de 15 a lunii următoare celei în care intervine faptul generator (livrarea de bunuri sau prestarea de servicii).
În practică însă, sunt frecvente situaţiile în care contribuabilul nu emite factura până la această dată, din cel puţin unul din următoarele două motive: 1. nu doreşte să colecteze TVA‑ul şi să recunoască venitul aferent până la data la care îşi încasează banii, şi 2. pur şi simplu interpretează în mod greşit momentul la care intervine faptul generator.
Prin prezentul articol ne propunem să lămurim implicaţiile fiscale care pot decurge din aceasta, atât în ceea ce priveşte firma prestatoare, cât şi implicaţiile la firma beneficiară a livrării de bunuri/prestării de servicii.
La firma prestatoare: la un eventual control, Fiscul este îndreptăţit să stabilească prin decizie colectarea TVA în sarcina acesteia de la data la care factura ar fi trebuit emisă, calculând în acelaşi timp majorări şi penalităţi de întârziere. Totodată, Fiscul va putea dispune şi mărirea bazei impozabile a impozitului pe profit ori pe venit aferent perioadei în care factura ar fi trebuit emisă, cu venitul respectiv.
La firma beneficiară: întrebarea este cum va putea aceasta să îşi deducă TVA‑ul şi cheltuiala aferentă, câtă vreme firma prestatoare nu i‑a emis o factură în acest sens? Va putea firma prestatoare să îi emită o factură, fără ca prin aceasta să îşi dubleze colectarea de TVA şi recunoaşterea veniturilor?
Răspunsul la această întrebare îl regăsim în prevederile art. 159 alin. (3) din Codul Fiscal, potrivit cărora „Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal şi au fost constatate şi stabilite erori în ceea ce priveşte stabilirea corectă a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, pot emite facturi de corecţie... către beneficiari. Pe facturile emise se va face menţiunea că sunt emise după control şi vor fi înscrise într‑o rubrică separată în decontul de taxă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei înscrise în aceste facturi în limitele şi în condiţiile stabilite...”
Concluzii
Firmei prestatoare îi va fi încărcată de către Fisc în fişa pe plătitor TVA colectată şi impozit pe profit/venit în baza deciziei Fiscului;
Firma prestatoare va putea emite o factură pe care să o comunice firmei beneficiare. În această factură, se va menţiona că este emisă după control fiscal, iar firma prestatoare nu va trebui să mai colecteze TVA şi să recunoască încă o data venitul aferent acestei facturi;
Firma beneficiară va putea să deducă TVA‑ul şi cheltuiala în baza acestei facturi.
SC K&D SRL Biroul de contabilitate
Str. Dacia nr. 3, et. 2, ap.16, Cluj‑Napoca
Tel/Fax: 0264‑406528, office@kdconta.ro
www.kdconta.ro