monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujenii plătesc facturi mai mici la căldură, în comparație cu anul trecut

Clujenii ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice au plătit, în medie, cu patru la sută mai puţin pentru căldură şi apă caldă în luna decembrie a anului trecut faţă de aceeaşi lună a anului 2012.

sursa foto: realitatea.net

Potrivit unui comunicat al Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca, trasmis la solicitatea Mediafax în prezent preţul plătit de clujeni, subvenţionat la nivel local, este de 165 lei pentru o gigacalorie, stabilit printr-o hotărâre a Consiliului Local.

Astfel, dacă în decembrie 2012 pentru o locuinţă cu o cameră costul încălzirii şi al apei calde s-a situat, în medie, în jurul valorii de 177 de lei, în luna decembrie 2013 factura a fost cu aproximativ şapte lei mai mică, respectiv 170 de lei. Factura medie a unui apartament cu două camere s-a ridicat în luna decembrie 2013 la 249 de lei, cu 10 lei mai puţin faţă de anul 2012.

În cazul apartamentelor cu trei camere, consumatorii au plătit în luna decembrie 2013 suma de 305 lei, faţă de 317 lei în 2012. Şi la apartamentele de patru camere, au fost scăderi semnificative, iar facturile din decembrie 2013 au fost mai mici cu 15 lei faţă de perioada similară a anului 2012, respectiv 384 lei în decembrie 2013 faţă de 399 de lei în decembrie 2012.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al RAT Cluj-Napoca, Ciprian Iancu, a declarat că o comparaţie a facturilor din luna noiembrie 2013 cu cele din luna decembrie 2013 "nu ar fi relevantă".

"Nu putem efectua o comparaţie a facturilor între lunile noiembrie şi decembrie 2013, deoarece temperatura medie exterioară a lunii noiembrie a fost de plus 6,8 grade, iar cea din luna decembrie a fost de minus 2 grade. În luna noiembrie s-a furnizat mult mai puţină căldură decât în luna decembrie, iar o comparaţie nu ar fi relevantă", a declarat Iancu.