Economie
Șomeri de lux în România: indemnizație lunară de 5.755 lei. Clujul e și el prezent pe listă!
Cea mai mare indemnizaţie de şomaj aflată în plată, care este şi cea mai mare din 2013, se ridică la 5.755 de lei, plătiţi unei persoane din judeţul Botoşani care a ocupat postul de director adjunct la o societate comercială, precizează ANOFM, într-un răspuns solicitat de agenţia Mediafax.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează că, pe lângă indemnizaţia de aproape 6.000 de lei, în 2013 au mai fost în plată alte 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei, nouă dintre acestea în Bucureşti.
Trei dintre cele 14 indemnizaţii de peste 3.000 de lei sunt mai mari de 4.000 de lei, două dintre acestea fiind plătite în Capitală, iar una, în Braşov.
Astfel, pe locul al doilea în topul celor mai mari indemnizaţii de şomaj este un fost director economic din Capitală, care primeşte lunar 4.833 de lei, urmat de un fost director tehnic, tot din Bucureşti, care are o indemnizaţie de 4.356 de lei, şi de un fost director de program din Braşov, pentru care se plătesc lunar 4.239 de lei.
În Bucureşti, mai sunt în plată, printre altele, o indemnizaţie de şomaj de 3.907 lei, pentru o persoană care a ocupat funcţia de recepţioner contractări-achiziţii, una de 3.630 de lei pentru un fost director economic şi o alta, de 3.594 de lei, pentru un fost manager financiar. Alţi 3.589 lei sunt plătiţi lunar, tot ca indemnizaţie de şomaj, unui fost asistent manager, 3.494 lei pentru un fost expert în management activităţi investiţionale, 3.254 de lei pentru un fost consilier/expert/inspector/referent/economist în management, iar 3.207 lei, unui fost specialist resurse umane.
O altă indemnizaţie, de 3.853 de lei, este în plată în judeţul Argeş, pentru o persoană care a lucrat ca manager de proiect. În Timiş, un fost consilier economic beneficiază de o indemnizaţie lunară de 3.636 de lei, iar în Cluj sunt plătiţi lunar 3.088 lei unei persoane care a fost director adjunct la o societate comercială. De asemenea, în Hunedoara, un expert forţă de muncă şi şomaj beneficiază de o indemnizaţie de 3.077 lei.