Economie
Cât cheltuiesc orăşenii pentru sărbătorile de iarnă?
Bugetul celor care locuiesc la oraş alocat cheltuilelilor pentru sărbătorile de iarnă este, în medie, de 1.541,68 lei, mai mare cu circa 300 de lei decât cel de anul trecut, urmare a faptului că preţurile produselor şi serviciilor de pe piaţa românească au crescut în acest an, potrivit unui studiu.
Bugetul mediu total alocat pentru Crăciun şi Revelion înregistrează, astfel, o creştere comparativ cu anii anteriori - 1.255,47 lei în 2012, 1.046,75 lei în 2011, 1.052,48 lei în 2010 şi 1.523,29 lei în 2009, arată cercetarea efectuată de Mednet Marketing Research Center.
„Principalul motiv de creştere a acestui buget poate fi faptul că preţurile la majoritatea produselor şi a serviciilor de pe piaţa românească au crescut în decursul anului”, spun iniţiatorii studiului.
Pentru 33,5% dintre persoanele chestionate, acest buget este însă mai mic decât cel din 2012.
Majoritatea persoanelor chestionate au arătat că bugetul alocat pentru Crăciun şi Revelion este mai mare decât cel de anul trecut, creşterea fiind resimţită la categoria de produse alimentare (carne, cozonac etc.). Bugetul mediu pe care respondenţii intenţionează să-l aloce pentru mâncare şi băutură este de 600,76 lei (comparativ cu 501,04 lei în 2012, 422,27 lei în 2011, 491,54 lei în 2010 şi 556,13 lei în 2009).
O creştere este înregistrată şi pentru categoria de produse nealimentare. Astfel, pentru produsele nealimentare specifice sărbătorilor de iarnă (haine, încălţăminte, cosmetice etc.), orăşenii intenţionează să aloce, în medie 498,63 lei (comparativ cu 414,08 lei în 2012, 397,72 lei în 2011, 302,07 în 2010 şi 321,09 lei în 2009), au mai precizat realizatorii studiului.
În ceea ce priveşte călătoriile sau excursiile organizate în perioada sărbătorilor de iarnă, se înregistrează, de asemenea, o creştere a bugetului alocat - 1.524,47 lei în medie, comparativ cu 1.384,17 lei în 2012, 1.332,41 lei în 2011, 1.351,79 lei în 2010 şi 1.312,50 lei în 2009.
Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, o altă categorie de cheltuieli este cea a „ieşirilor în oraş sau la restaurant”. Pentru aceasta, persoanele intervievate intenţionează să aloce, în medie, aproximativ aceeaşi sumă ca şi anul trecut, respectiv 378,02 de lei.
Cheltuieli de Revelion și Moș Nicolae
În ceea ce priveşte Revelionul 2014, majoritatea respondenţilor aleg să petreacă în ţară (90,1 la sută), conform aceleiaşi cercetări.
Dintre cei care vor petrece Revelionul în ţară, 73,6 la sută spun că vor petrece alături de familie şi prieteni, în propriile locuinţe sau ale prietenilor, 12,6 la sută vor merge într-o staţiune montană sau balneară din România, iar 9,3 la sută vor merge la restaurant sau la club.
Moş Nicolae, o sărbătoare importantă pentru români, determină 81,8 la sută dintre persoanele intervievate să ofere cadouri celor dragi, suma medie estimată a fi cheltuită în acest scop fiind de 289,57 lei, se mai arată în cercetarea efectuată de Mednet Marketing Research Center.
Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu vârsta între 18 şi 65 ani, marja de eroare a studiului fiind de ± 3,46 la sută.