monitorulcj.ro Menu
Economie

84% din firmele care au dispărut în anii 2009 şi 2010 fie nu aveau activitate, fie erau pe pierdere

Pe parcursul celor doi ani de criză au fost desfiinţate 265.553 de societăţi comerciale, dintre care aproximativ 52% din lipsă de activitate şi 32% ca urmare a înregistrării de pierderi nete.

La nivelul anului 2009, procentul societăţilor închise din lipsă de activitate şi ca urmare a pierderilor a fost de 86%, respectiv 81% în anul 2010.

Principalele cauze care au determinat desfiinţarea societăţilor comerciale:

- Amplificarea procesului de renunţare la societăţile nefuncţionale o dată cu introducerea impozitului minim/forfetar.

- Restrângerea activităţii ca urmare a crizei economice.

- Transferul activităţii pe alte societăţi sau sub alte forme de organizare, în special ca persoane fizice autorizate.

Deşi la nivelul anului 2009 au fost suspendate temporar sau dizolvate un număr de 4 ori mai mare de societăţi comerciale faţă de anul 2008, numărul societăţiilor desfiinţate scade în anul 2010 de aproape două ori în raport cu anul 2009. Motivele care stau la baza desfiinţării societăţilor comerciale în cei doi ani sunt:

- Lipsa de activitate şi înregistrarea de pierderi nete în majoritatea covârşitoare a cazurilor (peste 80% din cazuri), astfel: a) cifra de afaceri zero sau neîndeplinirea obligaţiilor legale de depunere a bilanţurilor, în peste jumătate dintre cazuri; b) înregistrarea de pierderi nete, în aproape o treime dintre cazuri.

- Obţinerea unor profituri reduse, în celelalte cazuri. Foarte puţine societăţi care îşi încep activitatea sunt desfiinţate în acelaşi an: doar 1,4% în 2009, respectiv 0,96% în 2010).

Concomitent cu desfiinţarea societăţilor comerciale, are loc creşterea numărului de PFA-uri, în anul 2009 fiind înfiinţate cu 53% mai multe PFA-uri faţă de 2008. Procedura de insolventă, conform Legii nr.85/2006, a fost declarată pentru un număr de societăţi comerciale cu 18% mai ridicat faţă de anul 2009 şi cu 47% mai mare decât în anul 2008. Principalele domenii de activitate ale societăţilor care au intrat sub incidenţa legii sunt:

- Comerţul cu ridicată şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor, motocicletelor şi a bunurilor personale şi de uz gospodăresc (37% din cazuri)

- Industria prelucrătoare (14% din cazuri)

- Construcţiile (13% din cazuri).