monitorulcj.ro Menu
Economie

Modificare legislativă "peste noapte"! Sunteți siguri că vi se deduce TVA-ul la carburant?

Din 14 martie sunt valabile noi prevederi fiscale cu privire la condițiile în care TVA-ul pentru carburanții auto se poate deduce.

 

Astfel, pe lângă clasica factură și bonurile fiscale constituie documente pe baza cărora se poate deduce TVA-ul, însă doar dacă pe bonul fiscal este înscris cu ajutorul aparatului de marcat electronic, codul de înregistrate în scopuri de TVA al beneficiarului.

 

Modificările au luat prin surprinderea atât benzinăriile, cât și clienții

Niciuna dintre benzinăriile Lukoil, Petrom sau OMV, cele la care am sunat să vedem dacă au ținut pas cu modificarea, nu și-au adaptat soft-urile aparatelor de marcat electronice fiscale  astfel încât  sã  poatã înscrie pe bonuri, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, codul de înregistrate în scopuri de TVA al beneficiarului.

Situația creează probleme multor dintre clienți, care,  crezând că bonul eliberat este suficient pentru a-și deduce cheltuiala, nu cer factura și rămân cu buza umflată când trec pe la contabilitate.