monitorulcj.ro Menu
Economie

Evaziunea fiscală, fenomen îngrijorător pentru România

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Georgian Pop, a declarat, marţi, după audierea directorului Serviciului, George Maior, că evaziunea fiscală este un fenomen îngrijorător pentru România, în condiţiile în care nivelul evaziunii este mult peste cel mediu din UE.

"Evaziunea fiscală este un fenomen îngrijorător pentru România, iar dacă ne uităm, comparativ, evaziunea fiscală din România este mult peste nivelul mediu din UE. Adăugând şi criza economică, cu siguranţă combaterea evaziunii şi creşterea încasărior bugetare reprezintă o prioritate", a spus Georgian Pop, după audierea lui Maior, arătând că acest punct de vedere este unul personal, care nu implică Comisia.

El a arătat că, din punctul său de vedere, la nivelul anului 2013 este necesară găsirea unor formule care să facă în aşa fel încât cooperarea inter-instituţională în acest domeniu să fie mult mai eficientă.

"Informaţii sunt multe. Dacă o să reuşim ca aceste informaţii să le transformăm în decizie politică şi în acţiune instituţională, eu cred că într-un timp reltiv scurt creşterea încasărilor bugetare din combaterea acestui fenomen va fi una semnificativă", a spus Georgian Pop, arătând că i se pare nefiresc ca o informaţie pertinentă furnizată de Serviciu să nu fie valorificată.

El a precizat că Maior a prezentat evoluţiile din zona securităţii naţionale şi a posibilelor tendinţe pentru anul 2013, abordând chestiuni chestiuni legate inclusiv de evaziunea fiscală.

La rândul său, directorul SRI, George Maior, a spus că a menţionat în cadrul audierilor şi aspecte fundamentale legate de securitatea economică, securitatea energetică, corupţia la nivel strategic, care sunt avute în vedere de misiunile Serviciului şi activitatea sa curentă.