monitorulcj.ro Menu
Economie

Veste bună! Restanţele clujenilor la bănci au început să scadă

Ultimele rapoarte ale BNR indică o diminuare a obligaţiilor restante înregistrate al nivelul judeţului cu aproape 50 de milioane de lei.

 

După ce au reuşit adevărata performanţă de a creşte de 16 ori de la începutul crizei, restanţele clujenilor la bănci „au suferit” în decembrie o diminuare semnificatică. Astfel, potrivit ultimelor date aferente lunii decembrie, furnizate de Banca Naţională a României (BNR), ratele pentru care s-a depăşit termenul de rambursare împreună cu penalităţile aferente au scăzut de la 427 de milioane de lei, cât se consemna în noiembrie, la 416 milioane de lei, în cazul soldurilor în lei şi de la 1 miliard 104 milioane de lei, la 1 miliard 66 de milioane de lei în decembrie, în cazul soldului datorat în valută.

Dacă ar continua în acelaş ritm clujenii ar putea ajunge cu restanţele la zero în mai bine de trei ani, adică în mai puţin timp decât le-a luat să cumuleze datoria.

Vă reamintim că la sfârşitul lui octombrie 2008, întârzierile la plata creditelor nu cumulau mai mult de 85 de milioane de lei, în timp ce acum cumulează mai bine de 1,5 miliarde de lei.

Adevărata surpiză e la valută

Dacă în cazul restanţelor în lei nu este prima luna în care se observă o diminuare, nu la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte întârzierile de plată la valută, unde diferenţele cu plus la restanţe de la o lună la alta au depăşit şi 80 de milioane pe lună, aproape cât soldul total al sumelor restante înregistrat acum cinci ani.

Creşterea capacităţii de rambursare a sumelor datorate băncilor are printre răspunsuri şi temperarea deprecierii leului consemnată în luna decembrie datorată intrărilor în valută de la românii reveniţi în tară cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a îmbunătăţirii sentimentului investitorilor faţă de ţara noastră pe fondul stabilizării politice.

Restanţe mai mici, economii mai mari

Diminuarea restanţelor consemnată în decembrie la nivelul judeţului coincide şi cu o creştere a economiilor. Potrivit datelor BNR, clujenii şi-au crescut rezervele monetare cu peste 200 de milionae de lei, cel mai mare succes avându-l depozitele la termen în lei care s-au majorat cu 77 de milioane faţă de luna anterioară.

Creşterea economiilor a fost o constantă a celor cinci ani de la debutul crizei, frica de sărăcie făcând ca economiile clujenilor să se dubleze din 2008 până în prezent.