Economie
Premieră: De săptămâna viitoare, Primăria Cluj nu mai încasează impozite şi taxe locale
Emil Boc a declarat duminică că, începând de săptămâna viitoare în perioada 7-11 ianuarie, în municipiul Cluj-Napoca nu se va mai încasa impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri, persoane fizice şi juridice, până când nu se lămureşte faptul dacă autorităţile locale pot sau nu menţine nivelul taxelor şi impozitelor locale la acelaşi nivel ca în 2012.
Fostul premier Emil Boc a criticat dur actualul Guvern, nemulţumit de faptul că la această dată nu se ştie sigur dacă se pot menţine sau nu acelaşi nivel al impozitelor şi taxelor locale, „datorită bâlbâielii guvernanţilor şi nerespectării promisiunii că va lăsa ca fiecare primărie în parte să decidă dacă indexează sau nu impozitele şi taxele locale”. „Am organizat această conferinţă de nevoie. Subiectul e legat de taxele şi impozitele pe care clujenii trebuie să le plătească în 2013. Să începem cu o scurtă istorie. Consiliul Local, la propunerea primarul, a decis în luna decembrie să păstreze pentru anul 2013 acelaşi nivel al impozitelor şi taxelor locale. Cer premierului Victor Ponta să adopte de urgenţă actul normativ prin care să permită autorităţile locale să nu indexeze cu 16% impozitele şi taxele locale. E vorba de respect faţă de cei care îşi plătesc taxele şi impozitele locale la timp, suntem deja iată în 6, 7, 8 ianuarie şi încă nu ştim dacă putem sau nu să menţinem acelaşi nivel al impozitelor şi taxelor locale datorită bâlbâielii guvernanţilor şi nerespectării promisiunii că va lăsa ca fiecare primărie în parte să decidă dacă indexează sau nu impozitele şi taxele locale. La Cluj noi am decis că nu le indexăm numai că nu avem temei legal să facem acest lucru din moment ce Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial din data de 28 decembrie obligă toate autorităţile locale să indexeze cu 16% impozitele şi taxele locale. Cerem Guvernului să-şi respecte promisiunea pe care a facut-o şi anume de a adopta actul normativ prin care să lase primăriile să decide ele dacă indexează sau nu taxele locale. Potrivit deciziei Guvernului de acum, indexarea este obligatorie”, a declarat primarul Emil Boc. Potrivit lui Boc, dacă hotărârea de Guvern nu va apărea, va fi nevoit să convoace săptămâna viitoare o şedinţă de Consiliu Local pentru a creşte taxele şi impozitele locale.„În perioada 7-11 ianuarie, adică de luni până vineri, în municipiului Cluj-Napoca nu se va încasa impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenuri, persoane fizice şi juridice, până când nu se lămureşte faptul că Guvernul indexează sau nu cu 16% impozitele şi taxele locale. Până nu ştim exact dacă avem posibilitatea să menţinem impozitele şi taxele locale la acelaşi nivel nu colectăm impozite. Deja 5000 de clujeni, concret, 4900, au plătit impozitele şi taxele locale în 3 şi 4 ianuarie la acelaşi nivel din anul 2012. Dacă nu apare ordonanţa de Guvern care să ne permită să menţinem acelaşi nivel al impozitelor şi taxelor locale ca în 2012 toţi cei 4900 trebuie să vină din nou la ghişeu şi să pălătească o diferenţă de 16% la impozitele şi taxele locale aferente. Aşteptăm Guvernul să-şi menţină promisiunea. De ce nu au publicat această ordonanţă? Fie din prostie, fie din interes. Altfel nu se explică, sunt declaraţii publice făcute de premier dar în Monitorul Oficial nu a apărut nimic. Daacă Guvernul nu adoptă actul normativ vom fi puşi în situaţia de a mări taxele şi impozitele locale”, a mai declarat primarul. Primarul a mai declarat că va trimite câte o felicitare clujenilor care şi-au plătit deja impozitele şi taxele locale. Pentru clujenii care au plătit le voi transmite câte o felicitare „ai plătit, dar pentru Victor Ponta nu e suficient, e un cadou de la Victor Ponta, trebuie să te mai prezinţi încă o dată la ghişeu”Emil Boc a mai declarat că taxele de parcare, cea auto şi cea hotelieră pt fi plătite în continuare deoarece nu intră sub incidenţa hotărârii de Guvern. „Noi ne-am făcut datoria la Cluj, Guvernul a bâlbâit, nu are curaj să spună albă sau neagră, nu are curaj să spună că majorează taxele şi impozitele locale. Dacă eu mâine indexez cu 16% o să spună lumea că am făcut declaraţii mincinoase că am zis că nu măresc taxele şi impozitele locale. Dacă eram prim ministru şi făceam această bâlbâială cred că ardeau televiziunile”, a mai precizat Emil Boc. Premierul Victor Ponta declara la începutul lunii decembrie 2012 că Guvernul nu va obliga autorităţile locale să mărească taxele şi impozitele locale. „Guvernul dă voie să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Nu obligă. Înţeleg că din redactare nu este foarte clar, astfel că nu o public până nu o să fie foarte clar că Guvernul nu obligă, ci doar permite. Nu se măreşte nicio taxă locală şi în niciun caz nu Guvernul face acest lucru. Autorităţile locale pt actualiza cu rata inflaţiei”, declara Ponta în 12 decembrie 2012.