Economie
Înmatriculările şi radierile de firme merg mână în mână la Cluj
Pe plan local, la 100 de înmatriculări le corespund 60 de „decese”.
Statisticile locale în ceea ce priveşte „mortalitatea” şi „natalitatea” firmelor relevă respectarea următoarei reguli pe plan local – radierile şi înmatriculările cresc simultan, astfel încât numărul total de firme active din judeţ s-a majorat în ultimele luni aproximativ cu acelaşi număr.
Pe luna octombrie, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) raportează peste 569 de înmatriculări şi peste 300 de radieri, în luna septembrie fiind contabilizate 453 de înmatriculări şi 253 de radieri.
În Bucureşti, în schimb, nivelul radierilor s-a menţinut constant, crescând doar numărul înmatriculărilor de la aproximativ 1.400 în septembrie la 1.800 în octombrie. În zece ani am ajuns la de zece ori mai multe radieriAtât bunăstarea aferentă perioadelor de boom, cât şi dificultăţile întâmpinate în vreme de recesiune sau cauzate de schimbările legislative s-au reflectat direct în numărul înmatriculărilor şi radierilor.
Astfel, faţă de anul 2002, când se retrăgeau lunar de pe piaţa judeţeană aproximativ 20 de firme, ONRC a ajuns să contabilizeze anul acesta, în doar 30 de zile, aproape 300 de radieri
„Decesele firmelor” au crescut constant până la startul crizei economice din 2007. Astfel, în mai 2004 se înregistrau 52 de radieri, în aceeaşi lună a lui 2005 – 82 de cazuri, iar în mai 2006 – 107. Intrarea într-un impas generalizat care a secat piaţa de lichidităţi a făcut ca în 2007 să se întregistreze un număr triplu de „decese” în rândul firmelor, sărindu-se pragul de 300 de societăţi închise lunar. După o scădere în 2008 la 188 de cazuri, s-a înregistrat o nouă majorare în anul impozitului forfetar – 2009. În 2011 situaţia s-a domolit înregistrându-se aproximativ 80 de cazuri lunar, ca în 2012, impozitul unic să bântuie din nou agenţii comerciali şi să se contabilizeze din nou, potrivit ultimelor date disponibile, aferente lunii mai, aproape 300 de radieri.45.000 de firme active pe hârtie, 25.000 în realitatePotrivit celor mai recente date furnizate de ONRC, Clujul se situează pe primul loc în provincie ca număr de firme active – 48.122 de comercianţi activi juridic la 31 octombrie. Dintre aceştia, 33.190 sunt societăţi comerciale, iar restul de 14.932 sunt persoane fizice autorizate.
Datele nu ar fi tocmai conforme cu realitatea potrivit reprezentanţilor mediului de afaceri local, doar 25.000 de comercianţi fiind activi în adevăratul sens al cuvântului, restul depunând bilanţuri zero, sau apropiate de zero.