monitorulcj.ro Menu
Economie

Salariile bugetarilor vor fi majorate cu 7,4% de la 1 decembrie 2012

Salariile bugetarilor vor fi majorate, de la 1 decembrie, cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, banii urmând să intre efectiv în plată în ianuarie 2013.

 

Aceasta este a doua etapă de majorare a salariilor bugetarilor stabilită prin Ordonanţă de Urgenţă 19/2012 în vederea recuperării reducerilor salariale din iunie 2010. Prima etapă de majorare a fost în iunie, când salariile bugetarilor au crescut cu 8% faţă de nivelul din mai. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, la începutul lunii mai 2010, că fondul de salarii pentru aparatul bugetar va fi redus cu 25% de la 1 iunie 2010. Astfel, salariile şi alte drepturi de care beneficiau angajaţii din sectorul bugetar au fost diminuate cu 25% prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare. Această diminuare a fost recuperată parţial în ianuarie 2011, când, prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de bază a fost majorat cu 15%.