Economie
Tranzacţia anului ar putea fi semnată joi: Real cumpărat de Auchan
Achiziţia de către francezii de la Auchan a reţelei de hipermarketuri Real, tranzacţie despre care se vorbeşte de circa un an, ar putea fi semnată joi, potrivit unor surse citate de Ziarul Financiar.
Familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franţa, va cumpăra operaţiunile germanilor de la Real de pe pieţele din Polonia, România, Rusia şi Ucraina, în total aproape 100 de hipermarketuri, dintre care un sfert se află în România. Această tranzacţie i-ar putea aduce pe francezi pe podiumul reţelelor de hipermarketuri, alături de Kaufland şi Carrefour, companii cu un rulaj anual de peste un miliard de euro, potrivit cotidianului de business.
Conform informaţiilor ZF, conducerile locale ale celor două companii sunt în expectativă în prezent: grupul Auchan aşteaptă inclusiv o „infuzie” importantă de personal dinspre Real, în timp ce reprezentanţii Real sunt greu de găsit când vine vorba de luarea unor decizii importante în numele companiei germane.
Real şi Auchan au intrat pe piaţa locală în acelaşi an, în 2006, dar germanii au avut o politică mult mai agresivă de expansiune. Astfel, în timp ce Real a deschis 25 de hipermarketuri şi în acest an a ajuns în situaţia de a închide o unitate, la Timişoara, Auchan are în prezent o reţea de zece hipermarketuri şi pregăteşte pentru următoarea perioadă un nou magazin, în cartierul bucureştean Crângaşi.