monitorulcj.ro Menu
Economie

Investitorii români se orientează spre Africa

Mai mulţi exportatori şi investitori din România vor merge în Africa, până pe 27 noiembrie, pentru a identifica noi oportunităţi de afaceri, având în vedere că în prezent comerţul bilateral româno-african reprezintă sub 2% din relaţiile de export-import ale României.

„Prin noua misiune economică africană, ca şi prin viitoarele centre private de promovare a exporturilor româneşti în Rusia, China, Turcia, care se doreşte a fi deschise anul viitor, ţara noastră va putea să-şi mărească substanţial comerţul extra-comunitar, ale cărui ritmuri de creştere depăşesc în ultimii trei ani creşterile din spaţiul UE”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România. Oamenii de afaceri vor vizita ţări precum Senegal, Kenya, Congo, Niger, Ghana şi Maroc pentru întâlniri la nivel de şefi de stat, prim-miniştri, miniştri.