monitorulcj.ro Menu
Economie

Portugalia contează pe relansarea economiei cu fondurile de la UE

Fondurile comunitare reatribuite Portugaliei de către Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2020 vor servi în principal la finanţarea întreprinderilor şi la lupta împotriva şomajului, a afirmat joi la Lisabona ministrul portughez al economiei Alvaro Santos Pereira, scrie Agerpres.

''Vom realoca fondurile comunitare pentru competitivitatea întreprinderilor noastre, a economiei noastre, şi pentru locuri de muncă'', a declarat ministrul portughez într-o conferinţă de presă în prezenţa comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, aflat în vizită oficială. Portugalia beneficiază din mai 2011 de un plan internaţional de salvare de 78 miliarde de euro, în schimbul unui program strict de reforme şi austeritate. Sectoarele prioritare de investiţii cu fonduri europene sunt cel minier, turismul şi pregătirea tinerilor, a precizat Santos Pereira. El a subliniat, printre altele, că fondurile comunitare reprezintă una dintre puţinele posibilităţi de finanţare a competitivităţii economice. Reatribuirea de fonduri structurale europene de ajutor pentru Portugalia pentru perioada 2014-2020 a fost anunţată miercuri de către Bruxelles. Comisarul Hahn n-a dezvăluit suma acestor ajutoare, ea urmând să fie discutată la summitul extraordinar al Consiliului European din 22-23 noiembrie.