Economie
După ce principii îşi ghidează activitatea marile companii clujene?
În ce puncte se intersectează strategiile societăţilor locale şi care sunt elemetele distinctive?
Succesul unei afaceri depinde, în mare măsură, de obiectivele pe care firmele şi le stabilesc, dar devin din ce în ce mai importante şi valorile pe care le au în vedere pentru îndeplinirea acestora.Respectul pentru angajaţi, focusarea pe nevoile clientului sau grija pentru mediu sunt câteva dintre elementele pe care le-am identificat consultând secţiunile „Misiune” şi „Valori” sau „Despre noi” de pe site-urile celor mai mari companii clujene.Nu contează doar pentru cine lucrezi, ci şi cu cineSatisfacerea clientului pare a fi obiectivul pe care societăţile clujene îl pun pe primul loc. Spre exemplu, Banca Transilvania îşi defineşte misiunea ca fiiind „aceea de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri, prin produse si servicii inovatoare, oferite cu profesionalism”, în timp ce Carbochim „urmăreşte întărirea imaginii sale prin calitatea produselor oferite şi a preţurilor competitive practicate, în condiţiile satisfacerii cerinţelor clienţilor şi a generării unui impact minim asupra mediului înconjurător”. Brinel adaugă şi angajaţii la „grupul-ţintă”. „Principiile care ne ghidează în toate acţiunile şi pe baza cărora dorim să ne realizăm misiunea sunt rezultatul respectului şi angajamentului nostru faţă de clienţi, faţă de echipa Brinel şi faţă de parteneri”, se arată pe site-ul companiei clujene din domeniul IT.Pe lângă angajaţi, Energobit aminteşte şi atenţia pentru comunitate. „Responsabilitatea socială şi condiţiile de muncă sunt esenţiale pentru dezvoltarea organizaţiei.”, se precizează în misiunea societăţii.Obţinerea profitului menţionată explicit de puţine dintre companiiSatisfacţia clientului sau eficienţa personalului sunt elemente-mijloc spre profitabilitate, însă companiile se feresc să folosească cuvintele bani sau profit când îşi definesc strategia. Excepţie fac S.S.I.F. Broker şi Energobit. „Utilizăm banii acţionarilor noştri cu responsabilitate şi aspirăm la o rentabilitate durabilă”, se arată pe site-ul societăţii de investiţii. Mai puţin direct exprimat, dar tot explicit este şi obiectivul Energobit – „satisfacţia clienţilor şi a beneficiarilor, realizarea profitului şi acţiunile concurenţiale de pe piaţă se realizează respectând drepturile, necesităţile şi aşteptările angajaţilor şi ale comunităţii locale”.