monitorulcj.ro Menu
Economie

30 de oameni din Cluj şi Sălaj au fost angajaţi printr-un proiect european de 500.000 de euro

Furnizorul de programe de formare profesională RSC Consulting, controlat de Steluţa Racolţa, fost director general şi preşedinte al companiei de asigurări ARDAF, a finalizat implementarea unui proiect european în valoare de 500.000 de euro, în urma căruia au fost angajaţi în piaţa muncii peste 30 de oameni din Cluj şi Sălaj, scrie ziarul financiar.

 

Aproximativ 450 de oameni șomeri din peste 275 din judeţul Cluj şi 175 din judeţul Sălaj, persoane inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă au beneficiat de activităţile acestui proiect: consiliere vocaţională, formare profesională/evaluare de competenţe, proiectare CV, aplicare cu CV la posturile vacante ale angajatorilor şi site-uri specializate, interviu angajare, medierea locurilor de muncă.

Cursurile de formare profesională s-au adresat şi persoanelor cu studii superioare care au devenit şomeri în această perioadă, putând astfel să se specializeze într-o ocupaţie nouă.

Pe de altă parte, 357 de persoane au beneficiat de un set format din 2 cursuri - unul de specializare şi altul de perfecţionare într‑o competenţă complementară ocupaţiei în care s-au specilizat.

Implementarea proiectului “O şansă pentru viitorul tău” a început în luna noiembrie 2010, fiind finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în cadrul Axei prioritare 5 - ’’Promovarea măsurilor active de ocupare”, DMI 5.1.

Compania RSC Consulting a fost înfiinţată în anul 2007, în Cluj-Napoca, ca furnizor de programe de formare profesională şi a realizat anul trecut o cifră de afaceri netă de aproximativ 490.000 de lei, conform site-lui Ministerului Finanţelor Publice.

Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare în regiunea Nord-Vest. Proiectul a fost implementat de RSC Consulting, în calitate de lider de parteneriat, alături de AJOFM Cluj, AJOFM Sălaj şi primăria municipiului Gherla, în calitate de parteneri.