monitorulcj.ro Menu
Economie

Proteste la Oltchim după ce instanţa a respins înregistrarea actelor privind conducerea sindicatului

Aproape 200 de salariaţi ai Oltchim protestează marţi faţă de decizia Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, care a respins înregistrarea documentelor Sindicatului Liber privind revocarea preşedintelui sindicatului, Mihai Diculoiu, şi a Biroului executiv şi numirea unei noi conduceri a sindicatului, scrie Mediafax.

Potrivit preşedintelui interimar al Sindicatului Liber Oltchim, Corneliu Cernev, instanţa nu a judecat pe fond solicitarea şi a invocat faptul că în statutul sindicatului nu există titulatura de "birou executiv interimar".

"Practic ne-a fost respinsă înregistratea demersului nostru în registrul judecătoresc pentru ca acesta să ajungă în faţa magistraţilor pentru a putea fi soluţionat. S-a invocat faptul că în statutul sindicatului nu există titulatură de birou executiv interimar. Acum o să desemnăm un birou executiv care să nu aibă această denumire şi o să depunem din nou actele la Judecătorie pentru ca instanţa să soluţioneze această cauză. Deci nu este vorba despre o revenire a lui Mihai Diculoiu la conducerea sindicatului. Dânsul şi întregul birou executiv al sindicatului au fost revocaţi", a declarat Corneliu Cernev.

La ora transmiterii acestei ştiri, salariaţii protestează în sala de şedinţe din pavilionul administrativ al combinatului Oltchim.

În 2 octombrie, liderul de sindicat de la Oltchim Mihai Diculoiu a fost revocat din funcţie în Adunarea Generală Extraordinară a membrilor Sindicatului Liber din combinat.

Potrivit liderului salariaţilor protestatari de la Oltchim, Corneliu Cernev, au fost strânse 1.564 de semnături pentru revocarea Biroului executiv al sindicatului, număr care depăşeşte proporţia de două treimi impusă de statut, iar întreaga conducere a sindicatului a fost schimbată, fiind desemnată o conducere interimară.

Procesul-verbal al şedinţei a fost trimis Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pentru a fi validat.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de acţiuni deţinut de stat, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

Până la viitoarea tentativă de privatizare, Guvernul a cerut Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în zece milioane euro şi aşteaptă răspunsul Executivului comunitar într-un interval de 30 zile.

La sfârşitul lunii mai, Oltchim înregistra datorii de 2,59 miliarde lei (581 milioane euro), dintre care 113 milioane euro către AVAS (fără dobânzile aferente de 131 milioane euro), 149 milioane euro către Electrica, 3 milioane euro către Electrica Furnizare, 23 milioane euro către CFR Marfă, 4 milioane euro către Salrom, 18 milioane euro către CET Govora, două milioane euro către Apele Române.

La acestea se adaugă datorii pentru credite contractate, respectiv 72 milioane euro la BCR, 35 milioane euro la Banca Transilvania, patru milioane euro la Unicredit, 11,5 milioane euro la CEC, 3 milioane euro la ING, 2,5 milioane euro la Bancpost şi un total de 2 milioane euro către Rabobank, Garanti Bank, Alpha Bank.

Oltchim are şi datorii de 85 milioane euro faţă de furnizori privaţi, 43 milioane euro faţă de clienţi care au achitat în avans, şapte milioane euro pentru salarii şi impozite aferente, patru milioane euro pentru leasing, cesiuni din TVA, dobânzi credite.