monitorulcj.ro Menu
Economie

Rata anuală a inflaţiei, la nivel maxim: 3,88%. Ce produse au avut cele mai mari creşteri de preţ

Potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a atins maximul din acest an, de 3,88%, după ce în august preţurile au crescut cu 0,51% ca urmare a scumpirilor în principal la combustibili şi legume, scrie Mediafax.

În luna august 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,7%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,5%, iar tarifele serviciilor s-au majorat cu 0,1%.

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 3,88%, depăşind prognoza de 3,2% a Băncii Naţionale a României. "Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (septembrie 2011 - august 2012) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2010 - august 2011) determinată pe baza IPC (n.r. - indicele preţurilor de consum) este de 2,8%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 2,9%", se arată într-un comunicat al INS.