monitorulcj.ro Menu
Economie

Turiştii vor fi înscrişi în sistemul electronic de evidenţă începând cu luna decembrie

Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), prin care vor fi înregistraţi „în timp real” turiştii cazaţi în hoteluri şi pensiuni, va fi funcţional din decembrie şi pe baza informaţiilor furnizate se va justifica finanţarea unor proiecte de infrastructură turistică, potrivit MDRT.

„Sperăm ca SIET-ul să fie funcţional la începutul lunii decembrie în toate locaţiile în care va fi instalat. Sperăm ca toate locaţiile care sunt clasificate să vină şi să solicite înscrierea, conform legii, şi să avem date în timp real pe care să le putem comunica atât presei, cât şi ministerelor care sunt interesate de astfel de statistici, pentru a lua deciziile corecte, în sensul înlesnirii accesului către destinaţiile turistice, a facilitării transportului pe cale aeriană, apă sau drum, energie electrică şi toate cele necesare”, a declarat agenţiei Mediafax Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

El a explicat că dacă din datele SIET reiese că într-o anume zonă se înregistrează în timp un număr mare de turişti, se justifică ulterior susţinerea unor proiecte şi finanţarea lor. O comunitate locală care dovedeşte că a avut un trafic crescut de turişti poate fi ajutată să îmbunătăţească infrastructura turistică, astfel încât să genereze o creştere a numărului de turişti.

„În afară că se va aduce la fiscalizarea unor turişti, va justifica investiţiile pe care le solicită o autoritate locală. Cei care practică turismul la negru vor fi interesaţi să intre în legalitate şi să se înscrie în SIET, pentru că atât timp cât vom avea o statistică foarte clară asupra traficului turistic, vor vrea şi ei să fie promovaţi şi să fie prezenţi în cataloagele turoperatorilor”, a adăugat secretarul de stat.

Bărhălescu a menţionat că MDRT va prelua din sistem doar date referitor la numărul de turişti, vârsta, de unde vin şi încotro călătoresc.

„Dacă se întâmplă ceva cu turistul, să se ştie în ce parte să poată fi căutat. Informaţiile despre vârstă sunt, de asemenea, importante, pentru a şti cărei categorii să-i promovăm zona respectivă”, a mai spus el.

Sistemul, contestat de hotelieri pentru că ar încălca intimitatea turiştilor, va fi gestionat şi auditat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) a cerut Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), într-o scrisoare transmisă în luna ianuarie, să nu introducă Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), pentru că acesta ar aduce o serie de deservicii industriei.