Economie
Întreprinzătorii clujeni se tem de un Cod al Muncii sindicalist
Propunerile BNS de modificare a Codului Muncii sunt în opoziţie cu realitatea economică, crede patronatul.
Blocul Naţional Sindical a elaborat o iniţiativă legislativă prin care se doreşte modificarea din temelii a Codului Muncii.Astfel, se doreşte reducerea perioadei de probă la 10 zile lucrătoare pentru salariaţii necalificaţi, faţă de cele 90 de zile din prezent, iar perioada de şomaj tehnic ar fi permisă doar pe o perioadă maximă de trei luni într-un an. În proiectul BNS se propune totodată ca obiectivele de performanţă, care potrivit reglementărilor actuale sunt stabilite de angajator şi îi permit acestuia disponibilizarea salariatului care nu le atinge, să facă obiectul negocierii colective. Impunerea obiectivelor şi apoi atingerea lor de către salariat va obliga însă angajatorul să-i majoreze salariului sau să-l promoveze.L.I.R. :„Nu ar mai trebui impozitată munca”Modificările nu sunt bine primite de reprezentanţii mediului de afaceri clujean, care consideră piaţa nepregătită pentru aplicarea propunerilor venite de la BNS.„Schimbările nu sunt necesare, încă sunt probleme în piaţă şi vom asista şi pe viitor la falimente. Nici azi nu sunt condiţii favorabile pentru investitori, s-a făcut doar un prim pas pentru ajutorarea mediului de afaceri. Trebuie să aşteptăm vreo doi-trei ani pentru a vedea efectele măsurilor guvernării anterioare, pentru că acestea s-au făcut pe baza unor studii care dovedeau necesitatea de schimbare a pieţei muncii. Din punctul de vedere al L.I.R. nu ar mai trebui impozitată munca dacă s-ar dori ajutorarea angajaţilor”, explică Adrian Coroian, preşedintele Ligii Întreprinzătorului Român (LIR).Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj, reglementările ar fi bine venite în condiţiile în care economia ar funcţiona adecvat. „Într-o economie în care mai sunt multe chestiuni de rezolvat nu trebuie luat ca literă de lege ceea ce vor sindicatele. Eu nu aş face, totuşi, un capăt de lume din asta pentru că înainte de a merge spre Guvern propunerile se vor analiza într-o reuniune cu patronatele şi va trebui să se ajungă la o cale de mijloc”, spune Dimitriu.BNS: „Vrem doar să ne facem auziţi”Deşi modificările sunt susţinute cu aparentă vehemenţă de sindicate, liderul BNS Cluj promite concesii pentru ca ambele părţi să câştige. „Actualul Cod al Muncii nu ne avantajează pe noi băştinaşii, ci avantajează marile companii. Factorul uman e neglijat. Spre exemplu, în condiţiile actuale care permit o perioadă de 90 de zile permit constructorilor să exploateze personalul calificat până la finalizarea unor lucrări, după care să renunţe la oameni”, susţine Ariton. Cu toată indignrea preşedintele filialei locale recunoaşte că demersul are şi un caracter „propagandistic”. „Vrem doar să ne facem auziţi, suntem dispuşi la negocieri. Dacă abandonăm este clar că revenim sub dictatură”, completează Ariton.