monitorulcj.ro Menu
Economie

România va rezista unei eventuale ieşiri a Greciei din zona euro

Țara noastră are nevoie de „inel de apărare” pentru a rezista unui astfel de eveniment.

România va rezista crizei declanşate de eventuala ieşire a Greciei din zona euro, deşi băncile elene au o prezenţă semnificativă în ţară, însă trebuie construit un „inel de apărare” în jurul României, Bulgariei şi Serbiei pentru a le ajuta să facă faţă, potrivit oficialilor BERD, citaţi de CNBC.Declarațiile economistului șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Erik Berglof, și ale altor oficiali ai instituției, vin în contextul temerilor că băncile grecești cu operațiuni în regiune nu vor mai fi capabile să-și susțină subsidiarele, iar unii analiști au ridicat problema retragerilor de fonduri din băncile elene.În acest context, Berglof a afirmat, vineri, la Londra, că ar trebui construit un "inel de apărare" în jurul României, Bulgariei și Serbiei.Alți oficiali BERD au afirmat, pentru CNBC.com, la reuniunea anuală a instituției, organizată la Londra, că România, cu cea mai mare economie dintre cele trei țări vizate, va putea rezista eventualei crize în pofida prezenței semnificative a băncilor grecești în țară.

13% din activele bancare românești, deținute de capitalul grecesc

Băncile grecești controlează circa 13% din activele sistemului bancar românesc, cele mai mari dintre instituțiile de credit elene prezente în România fiind EFG Eurobank Ergasias, prin Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank și National Bank of Greece, prin Banca Românească. Emporiki Bank, controlată de grupul francez Credit Agricole, și ATEBank au de asemenea operațiuni în România.„Există deja măsuri pentru a gestiona efectele potențialelor măsuri de deleveraging (dezintermediere - n.r.) ale băncilor elene. Nu vorbim prea mult despre asta, însă în aceste vremuri de criză trebuie să înțelegem importanța stabilității financiare. Credem că există încă multă voință în Europa, și speranță că se va găsi o soluție pentru Grecia”, a afirmat Berglof, economistul șef al BERD.Întrebat de CNBC.com ce măsuri ar trebui să ia România pentru a se proteja de posibilele efecte generate de criza din Grecia, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a făcut referire la rata de solvabilitate și la măsuri prudențiale.Rata medie de solvabilitate a sistemului bancar din România este de peste 14%, iar, potrivi BNR, subsidiarele locale ale băncilor grecești sunt bine capitalizate.

Capitalul străin nu a intrat în panică

Viceguvernatorul BNR Cristian Popa a declarat, pentru CNBC.com, că nu se remarcă ieșiri semnificative de capital străin sau de retrageri de depozite din bănci.„Nu am văzut semnale care să indice retrageri de depozite. Principala noastră grijă este să prevenim, pe viitor, o posibilă dezintermediere dezordonată a subsidiarelor din România ale băncilor străine, deși expunerea băncilor-mamă pe subsdiiarele din România a rămas până acum, în linii mari, stabilă. Este important ca dezintermedierea să nu devină dezordonată, excesivă sau prea rapidă. Nici instituțiile financiare internaționale, nici țările gazdă (statele din Europa de Est unde activează subsidiare ale băncilor vest-europene – n.r.) nu vor să vadă o situație în care dezintermedierea ar degenera într-o criză a creditelor”, a arătat Popa.Viceguvernatorul BNR a adăugat că liniile de finanțare de la băncile străine către subsidiarele din România nu au scăzut până acum.„Suntem îngrijorați de ce s-ar putea întâmpla de acum înainte”, a adăugat Popa.El a precizat că autoritățile române lucrează, împreună cu Fondul Monetar Internațional (FMI), la o continuă îmbunătățire a metodologiilor de teste de stres pentru băncile din România.Potrivit oficialului BNR, România este acum una dintre cele mai avansate state din UE în privința testelor de stres din sistemul bancar.Popa consideră că Grecia va putea depăși criza și va rămâne în zona euro.„Cred că este mai probabil ca Grecia să rămână în zona euro, dar este important să-și respecte toate angajamentele”, a afirmat el.

Deprecierea euro lovește în clienții băncilor

Steven van Groningen, președintele Raiffeisen Bank România, a declarat pentru CNBC.com că nu este îngrijorat de impactul direct al crizei din Grecia, deoarece băncile românești cu acționariat elen sunt bine capitalizate. „Nu văd decât o reacție generală la nivel regional, cu presiuni pe monede”, a spus șeful subsidiarei românești a grupului austriac Raiffeisen.Referitor la deprecierea recentă a leului în raport cu euro, Steven van Groningen a arătat că monitorizează atent situația și impactul trendului asupra consumatorilor care au credite în euro.„Trebuie să vedem dacă va continua și monitorizăm impactul asupra consumatorilor cu credite în euro. Nu excludem (noi deprecieri ale leului – n.r.), dar nu mă aștept la nimic șocant”, a arătat șeful Raiffeisen.El a adăugat că încrederea consumatorilor din România este la cote scăzute, afectată atât de criza din zona euro și Grecia, dar și de mișcările recente de pe scena politică și de apropierea alegerilor.Van Groningen se arată însă convins că situația poate fi depășită, în pofida pesimismului din piețe.

Băncile elene – călcâiul lui Ahile

Şeful diviziei UniCredit pentru Europa Centrală şi de Est, Gianni Franco Papa, a declarat vineri pentru Mediafax că Iieşirea Greciei din zona euro nu ar avea un impact major asupra României şi nu ar schimba strategia grupului italian pentru piaţa românească.„Ştiu ce a facut BNR în ultimii ani. Chiar dacă ceva se întâmplă cu Grecia şi ţara iese din zona euro – ceea ce s-ar putea întâmpla mâine, dar nu cred – nu mă aştept ca acest lucru să aibă un impact major asupra României, deoarece bancile elene (prezente în România - n.r.) sau instituţiile de credit deţinute de bănci elene sunt bănci locale care într-un fel sunt protejate de autoritatea de reglementare”, a afirmat oficialul UniCredit.El a insistat însă că ieşirea Greciei din zona euro nu reprezintă unul din scenariile de bază luate în calcul de grup.