monitorulcj.ro Menu
Economie

A început numărătoarea inversă: Creditul va deveni în curând un lux

Prevederile noului regulament BNR privind creditarea populaţiei vor fi aplicate peste câteva zile de către toate băncile.

E o chestiune de zile până când toate băncile vor primi OK-ul de la BNR pentru normele interne de acordare a împrumuturilor întocmite conform noului regulament de creditare, acesta devenind astfel aplicabil.Noul regulament de creditare a persoanelor fizice a intrat în vigoare pe 31 octombrie 2011, dată de la care instituţiile de credit au avut la dispoziţie trei luni pentru a-şi întocmi normele de creditare şi a le trimite spre aprobare la BNR. Cum majoritatea au aşteptat sfârşitul lui ianuarie pentru a trimite normele interne, tocmai pentru a prelungi puţin perioada în care pot acorda credite de retail după vechile norme, încă mai sunt instituţii care nu au primit aprobarea de la Banca Naţională.Puţini îşi mai permit crediteCondiţiile mult mai stricte de calcul al gradului maxim de îndatorare, creşterea avansului la creditul ipotecar şi restrângerea perioadei de creditare la 5 ani pentru creditele de consum fac ca puţini români să se mai poată împrumuta.„Oamenii au greşit pentru că nu s-au înghesuit la bănci în noiembrie, decembrie când încă mai puteau lua credite. A fost în opinia mea şi o proastă informare a opiniei publice. Este probabil şi o chestiune psihologică, de obicei se dezgheaţă şi creditarea odată cu sfârşitul iernii, în primăvară”, este de părere Adrian Robescu, administratorul firmei de brokeraj Optima Finance.Cele mai importante modificăriBăncile vor fi obligate, ca şi până acum, să elaboreze scenarii de risc astfel încât gradul de îndatorare să nu depăşească pe întreaga perioadă până la scădenţă nivelul maxim stabilit de normele proprii de finanţare. Calculul se face însă pe baza unor indici valorici mult mai drastici. „Principala problemă în legătura cu noile norme de creditare este faptul că persoanele nu se mai încadrează ca venituri pentru accesarea creditelor, doar cu coplătitori sau garanţii, deoarece se iau în calcul următoarele scenarii la fundamentarea nivelurilor maxime admise de îndatorare: o creştere a monedei euro de 35,5%, o creştere a ratei dobânzii cu 0,6% şi o scădere a veniturilor de 6%”, a explicat pentru Monitorul de Cluj Adrian Robescu, consultant credite.„Am avut clienţi care dacă înainte de noile norme se încadrau la o sumă de 20.000 de euro, acum pot să mai primească doar 12.000 de euro”, completează Ionela Matei, administrator CreditFin.Cel mai mare impact va fi asupra creditele de consum, unde suma maxim accesibilă scade cu peste 30 % din cauza prevederilor privind simularea riscului de modificare a dobânzii şi a veniturilor, prezentate mai sus, precum şi în urma restrângerii perioadei maxime de creditare la cinci ani, în condiţiile în care până acum am avut în piaţă credite de consum cu garanţie ipotecară şi pe 30-35 de ani.Totodată refinanţarea se va face doar sold pe sold. În cazul creditelor ipotecare, singurele modificări intervin la nivelul avansului. Astfel, valoarea unui credit pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi 85% din valoarea garanţiei în cazul creditelor acordate în lei. Noile reglementări nu fac decât să adâncească ranaManagementul prost al riscului face ca multe dintre bănci să nu mai aibă resurse pentru creditare, pe fondul deciziei multor bănci străine de a tăia finanţarea pentru sucursalele din Est. „Creditarea era oricum mult încetinită deoarece băncile mari care au mers agresiv în perioada de boom au foarte mulţi restanţieri şi preferă acum să crediteze statul pentru siguranţă.”, adaugă reprezentantul Optima Finance. Apetitul scăzut al unor instituţii de creditare este confirmat şi de Ionel Oprişa. „Având în vedere disponibilitatea scăzută spre finanţare din partea băncilor, firma noastră a început să caute surse din partea fondurilor de investiţii de peste ocean şi suntem foarte aproape de concretizarea unor înţelegeri”, precizează Ionel Oprişa, broker financiar ARIO.Cum stau firmele cu creditarea?„Din păcate, nici pentru firme nu e situaţia mai roz, riscurile în acest caz sunt mai mari, o firmă poate oricând da faliment. Băncile ar vrea să crediteze firme mari, sigure, care nu au nevoie de astfel de servicii”, spune consultantul Adrian Robescu. Opinia nu este împărtăşită în totalitate şi de Ionel Oprişa. „E o mică neînţelegere, sunt într-adevăr bănci care nu au bani şi nu doresc să dea credite, dar sunt şi clienţi care nu înţeleg foarte bine care sunt rigorile băncii, că dacă, spre exemplu, au mai avut un credit la care au înregistrat restanţe nu mai au şanse să acceseze o nouă linie de creditare. În principiu dacă ai o societate bine pusă la punct, un plan de afaceri viabil, nu sunt probleme pentru a obţine finanţare”, adaugă broker-ul financiar.