monitorulcj.ro Menu
Economie

Andreea Paul Vass numită în Comisia de privatizare a Hidroelectrica

Consilierul de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass, a fost numită membru în Comisia de coordonare a procesului de privatizare a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica” – S.A. Bucureşti.

 

Decizia a fost semnată de premierul Emil Boc şi publicată marţi în Monitorul Oficial.  Potrivit Hotărârii 38/2012, în vederea implementării strategiei de privatizare a Hidroelectrica, se constituie o comisie pentru coordonarea procesului de privatizare, precum şi o comisie de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare, formate din membri titulari şi supleanţi şi secretariate tehnice aferente acestora.

Comisia pentru coordonarea procesului de privatizare este condusă de ministrul Economiei, Ion Ariton, iar din aceasta mai fac parte ministrul Finanţelor Publice, trei secretari de stat, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, dar şi directorul general al Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale „Hidroelectrica” - S.A. Bucureşti.