monitorulcj.ro Menu
Economie

Zona turistică Salina Turda s-ar putea extinde cu 27 de ha

Proiectul are ca scop sporirea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear - Lacurile Sărate în zona Durgău - Valea Sărată şi Salina Turda.

Aproximativ 27 de hectare de teren urmează să fie transmise gratuit de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Bucureşti către domeniul public al municipiului Turda, în administrarea Consiliului Local, dacă va fi adoptat un proiect de lege în acest sens iniţiat de şase parlamentari clujeni, printre care şi deputatul independent Mircia Giurgiu.Proiectul se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.Intrarea în posesia domeniului public Turda este necesară pentru realizarea obiectivelor înscrise în ansamblul proiectului „Creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear Lacurile Sărate Durgău-Valea Sărată-Salina Turda”, după cum se arată în motivarea proiectului legislativ.Proiectul aflat în derulare are printre obiective reabilitarea lacurilor sărate, amenajarea salinei, reabilitarea zonei cu valoare turistică şi balneară Valea Sărată-Durgău prin realizarea unei protecţii sanitare a întregii văi a lacurilor, extinderea reţelelor urbane de apă şi energie electrică, extinderea reţelelor de canalizare, precum şi reabilitarea şi modernizarea drumurilor existente în perimetrul zonei turistice.„Realizarea unor investiţii pentru agrement şi distracţie este bine-venită, având în vedere importanţa obiectivului turistic”, a declarat Martin Bikfalvi, preşedinte ANAT zona Nord-Vest.După ce unele teste efectuate cu aerosolii existenţi în salina Turda au dat rezultate foarte bune, s-a decis introducerea acesteia în circuitul turistic medical. Numărul turiştilor care au vizitat Salina Turda anul trecut a ajuns la 347.000. Din cei aproape 350.000 de vizitatori pe an, majoritatea au practicat turismul de agrement sau cel de documentare tehnico-ştiinţifică, iar 4.234 au intrat în salină pentru tratament balnear, totalizînd un număr de aproape 30.000 zile de tratament.