Economie
Austeritatea nu se simte la buzunar când vine vorba de cumpărături
Milioane de vizitatori au trecut pragul centrelor comerciale clujene în 2011, majorând afacerile locale ale lanţurilor de magazine.
Cele mai mari trei centre comerciale clujene - Polus Center, Iulius Mall şi Central - au însumat anul trecut un trafic de 29 milioane de vizitatori.Dovadă a faptului că vizitatorii şi cumpără, nu doar privesc, sunt rezultatele tot mai mari raportate în fiecare an de lanţurile de magazine găzduite de centrele comerciale. Astfel, grupul spaniol Iditex, proprietarul mărcilor de îmbracăminte Zara, Bershka, Stradivarius, Pull & Bear şi Massimo Dutti a declarat că veniturile nete în primele nouă luni ale lui 2011 au fost de 1,3 miliarde euro, în creştere de la 1,17 miliarde euro faţă de 2010. Rezultatele obţinute de lanţ în România s-au majorat într-un singur an cu 25%, profitul grupului ajungând la 48,5 milioane lei în 2010.Şi vânzările Kenvelo au crescut în comparaţie cu 2010. Phillipe Besadoux, francezul care conduce operţiunile locale, estima la sfârşitul anului trecut că businessul grupului pe 2011 va atinge 28 de milioane de euro, faţă de cele 25 de milioane înregistrate cu un an în urmă.Bătălia între mall-uri, câştigată de IuliusIulius Mall a înregistrat în 2011 un trafic cu 2,7 milioane de vizitatori în plus faţă de Polus Center. Potrivit datelor furnizate de cele două mall-uri clujene, pragul Iulius a fost trecut de 14,7 milioane de vizitatori, în comparaţie cu Polus, care a înregistrat doar 12 milioane de vizitatori.De altfel, numărul persoanelor care au vizitat centrul comercial din Gheorgheni s-a majorat în fiecare an cu câteva sute de mii. Astfel, în 2009, Iulius Mall Cluj a înregistrat un trafic de vizitatori de 13,6 milioane persoane, ca în 2010 să se ajungă la 14,3 milioane.„Central nu resimte concurenţa celor două mall-uri”Chiar dacă a înregistrat un număr mai mic de vizitatori, potrivit directorului magazinului Central, Marius Maier, centrul „din inima Clujului” nu este afectat de prezenţa pe piaţă a celor două mall-uri.„Într-adevăr, piaţa de retail s-a retras către periferie, dar ţin să subliniez că acest fapt este emblematic pentru consumerismul de tip românesc, tindem să imităm formele, dar nu preluăm şi fondul! În occident, mall-uri sunt la zeci de kilometri de centrele marilor oraşe tocmai pentru a nu perturba magazinele de tradiţie locală sau centrul istoric care au o anumită încărcătură simbolică prin arhitectură şi stilul vieţii sociale. Ceea ce este evident, însă, este că s-a produs o reîmpărţire a categoriilor de consumatori, tinerii care preferă în general să cumpere eticheta şi nu produsul, şi categorii de adulţi care practică un consum raţional. Aşadar rezultatele au fost cele scontate, mai ales că strategia noastră de reabilitare şi modernizare a clădirii încheiate în 2009 a avut ca efect în prezent transformarea Centralului într-un veritabil centru comercial «de centru» cu lifturi panoramice, privelişte metropolitană, zonă de food-court şi relaxare, supermarket alimentar şi parcare subterană”, declară Marius Maier.