monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

COMUNICAT DE PRESĂ

În data de 12.10.2015 a fost publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 758 Ordinul Preşedintelui Agenției Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2252 din 31 august 2015, pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de operator economic autorizat.

AEO (operator economic autorizat) este un statut acordat oricărui operator economic care îndeplineşte criteriile comune privind sistemele de control, solvabilitatea financiară, antecedentele acestuia şi, în anumite cazuri, normele corespunzătoare de securitate și siguranţă. Astfel, operatorul economic autorizat poate fi considerat un operator economic de încredere în cadrul sistemului logistic internaţional și este astfel autorizat să beneficieze de anumite avantaje pe teritoriul vamal al Uniunii Europene. Această recunoastere a statutului AEO este atestată prin eliberarea unui certificat. Autorizarea operatorilor în această calitate, conferă acestora pe întreg teritoriul UE, drepturi speciale în relaţia cu autorităţile vamale, precum:· facilitarea accesului la simplificări vamale fără a mai fi necesară verificarea condiţiilor aferente acestora;

· reducerea setului de date pentru declarațiile sumare de intrare/ieşire şi notificarea prealabilă;


· reducerea numărului de controale fizice şi documentare şi prioritate la efectuarea acestora;

· efectuarea controlului fizic în locul solicitat de operatorul economic autorizat;


· alte avantaje indirecte: optimizarea gestionării si organizării, vizibilitate, calitate, elaborarea de standarde, selectarea furnizorilor și investițiile, îmbunătăţirea securităţii şi comunicării dintre partenerii implicați în lanțul de aprovizionare, recunoaşterea drept partener comercial securizat şi sigur etc);

· recunoasterea reciprocă de către administraţiile vamale a statutului de AEO, a standardelor de securitate vamală, a controalelor de evaluare a riscurilor și a rezultatelor controalelor unei alte țări


Certificatele de operator economic autorizat pot fi obţinute, la cerere, de operatorii economici cu sediul în Romania, implicaţi în lanţul logistic internaţional, cum ar fi:producători, exportatori, expeditori de mărfuri, deţinători de antrepozit vamal, reprezentanţi vamali, transportatori sau importatori. Aceştia trebuie să îndeplinească cerinţele necesare pentru respectarea standardelor de securitate şi siguranţă specifice lanţului logistic internaţional corespunzător traseului pe care îl parcurg mărfurile între producţie şi consum. In vederea asigurarii transparenţei procedurii de evaluare a criteriilor AEO, au fost introduse prin Ordinul nr. 2252/31.08.205, următoarele elemente de noutate:

· chestionarul de autoevaluare şi instrucţiunile de completare. Acestea au rolul de a ajuta operatorul economic să işi evalueze nivelul de conformitate înainte de a solicita eliberarea unui certificat AEO. Operatorii economici sunt încurajaţi să contacteze autoritarea vamală în cazul în care au nevoie de clarificări suplimentare privind completarea chestionarului;


· lista de verificare, planul de audit, lista pericolelor, riscurilor si soluțiilor posibile și modelul raportului de audit.

Noile Norme tehnice privind acordarea statutului de operator economic autorizat şi anexele sunt publicate pe site-ul Direcţiei Generale a Vămilor (www.customs.ro) şi vor intra în vigoare în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.


Pentru a obţine mai multe informaţii referitoare la concepul de operator economic autorizat și procedura de autorizare, persoanele interesate pot accesa site-ul Directiei Generale a Vămilor http://www.customs.ro/ şi/sau se pot adresa în scris la adresa de email:

aeo_ro@customs.ro.