Începem Anul Noul cu gândul la „Omul cel Nou”?

Din nefericire acest „Om Nou”, conceput de politicieni, era înrăit în rele. De la sine înțeles, acest „Om Nou” era și „Om civilizat”. Acest „Om Nou” și „Civilizat” avea o singură deviză: „să mănânce bine, să îndrăgească femei frumoase, să fure și să exploateze pe cei slabi, să doarmă în lenea unui trup de senzații tari, să se închine icoanelor rotunde ale banului ...” Ce va fi în viitor nu-l interesa pe acest om, ci astăzi să consume și să posede tot ce-i iese în cale. Ori acest „Om Nou” era vechi, seria începându-se cu Adam cel căzut în păcat. Cred însă că, în timpul erei comuniste, noțiunea de „Om Nou” a fost discreditată în mod absolut. De exemplu, tezele celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român erau preocupate de „punerea pe picioare a activităților ideologice, politice și educaționale menite să creeze Omul Nou”. Acest „Om Nou” trebuia să fie obsedat de cultul muncii, fără orizont spiritual. Ba, chiar munca era laboratorul în care se forma acest „Om Nou”. El trebuia să gândească în „spirit revoluționar”, să fie un „inovator social”, să urască tot ce este vechi, să deteste credința religioasă, să fie imun la orice formă de „misticism și obscurantism” și să se educe în spiritul „materialismului dialectic”.Un asemenea „Om Nou” era lipsit de cultura dialogului, construind pe frica ce îi era impusă și pe care el însuși o împrăștia, „ura de clasă” ridicată la nivel de virtute, iar ca armă de luptă ideologică avea calomnia și delațiunea pe care le masca sub sintagma de „spirit revoluționar”. Ne dăm seama că toate aceste afirmații erau ridicole și contrastau flagrant cu realitatea pe care o observai în jurul tău. Erau răutățile străvechi, îmbrăcate în învelișul demagogice al cuvântului. Și nu se poate să nu te gândești la cuvântul Înțeleptului Solomom: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”. (Ecclesiastul 1, 9). Chiar și după 1989, cu toată libertatea ce ne-a dat-o Dumnezeu și de care ne bucurăm, întâlnim peste tot omul vechi al păcatului. Cu excepțiile lăudabile, oamenii, în marea lor majoritate, orbecăiesc într-o ceață spirituală fără a avea clară direcția de mers. Și-au pierdut, după cum spune Părintele Profesor Ilie Moldovan, steaua polară.  Poetul nostru național, Mihai Eminescu, referindu-se la această stare de lucruri scrie în poezia „Glossa”: „Căci acelorași mijloace / Se supun câte există, / Și de mii de ani încoace / Lumea-i veselă și tristă; / Alte măști, aceeași piesă, / Alte guri, aceeași gamă”.  Și, totuși, există ceva nou sub soare. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17). Dacă este cineva în Hristos, dacă crede în El, dacă pune în aplicare Evanghelia Lui este „OM NOU”. Când este cineva în Hristos este copleșit lăuntric de o simțire cu desăvârșire nouă. Toată ființa lui, înfiată fiind în Hristos, privește lumea aceasta cu ochii Lui. Și cum ajunge cineva în Hristos? Ne pune tot Sfântul Pavel: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3, 27). Botezul, nu numai că ne spală păcatele, ci ne oferă și „harul înfierii”. Sfântul Ioan Teologul spune că „celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Apostolul de la Crăciun precizează faptul că, la plinirea vremii, „Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea ... Astfel, dar, nu mai ești rob, ci fiu; iar de ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 4-7). Prin Hristos, dobândind harul înfierii, și dimpreună cu El devenim moștenitorii Raiului.  Sfântul Chiril al Ierusalimului ne spune că „nimeni să nu creadă că Botezul dă numai iertarea păcatelor, după cum era Botezul lui Ioan; dimpotrivă, Botezul dă și harul înfierii”. Bătrânului Nicodim, preocupat de moștenirea Împărăției lui Dumnezeu, Domnul Hristos îi spune: „Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 5-6). Cu gândul la acest Om Nou au trăit toți proorocii. Iată, de exemplu, cum îi îndemna Iezechiel pe contemporanii lui: „Lepădați de la voi toate păcatele voastre cu care ați grești și vă faceți o inimă nouă și un duh nou” (Iezechiel 18, 31). Această naștere din nou însă n-a fost posibilă decât în Hristos. Cei ce nu-L au pe Hristos sunt oameni veșnic plictisiți, cărora viața le apare întotdeauna veche; le apare ca un cântec banal; îi vedem că sunt blazați, oameni care nu simt deloc gustul vieții; oameni care nu mai așteaptă nimic de la viață; oameni care pot să-și curme viața fără mare regret; oameni care nu-și știu prețui nici viața lor, nici pe a altora.Alta este viața omului ce trăiește în Hristos. Este o viață nouă. Este o viață plină de bucurie și de speranță, chiar dacă trece prin multe încercări și necazuri. Bătrânul Porfirie precizează cu exactitate: „Viața fără Hristos nu este viață. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele și gândurile tale, tu trăiești fără Hristos. Hristos este prietenul nostru, fratele nostru, El este tot binele și toată frumusețea. El este totul”. De El au nevoie toți. Lumea trece prin așa de multe traume pentru că nu-L are pe El. Giovanni Papini, scriitorul italian necredincios, iar apoi convertit la o viață creștină activă, adresându-se Lui afirmă: „Toți au nevoie de Tine, chiar și cei care nu știu; cei ce nu știu, mai amarnic decât cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine, dar, de fapt, îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă, dar îi e sete după Tine; bolnavul râvnește sănătatea, dar boala lui nu-i decât lipsa Ta ...”. El este totul și cine-L găsește pe El duce o viață nouă, este un „Om Nou”.„Omul cel Nou” se manifestă într-un mod specific. Cei ce s-au îmbrăcat în Hristos s-au îmbrăcat și în „Omul Nou”. Sfântul Pavel ne dă acest îndemn: „să vă dezbrăcați de viețuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare ... Și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni, 4, 22-24). Amintește apoi toate patimile reprobabile de care trebuie să se lepede creștinul cel ce dorește să devină „Om Nou”.E de menționat că universul întreg, creat să-i fie casă omului, va deveni și el, în solidaritate cu omul, unul nou. De fapt, întreaga creatură aștepta înnoirea omului ca și ea să se reînnoiască. „Pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21). „Omul Nou” are în univers un loc central. Un teolog contemporan spune că „acest loc ne permite să afirmăm că noul univers se va constitui pornind de la această ultimă transformare a omului. Acest univers va fi unul nou, deoarece el va trăi o nouă relație cu Dumnezeu. Nu va fi numai relația primului dar al ființei, ci o transfigurare, mediatizată prin umanitatea unită în pace și dreptate de către Fiu”.Gândindu-ne la toată nota de noutate pe care Hristos o aduce în univers, îi punem cititorului nostru o întrebare retorică: nu dorești să devii o făptură nouă în Hristos?