monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cinci medici veterinari vor asista vânătoarea de la Balc

Vânătoarea de mistreţi de la Balc, ajunsă la a opta ediţie, va avea loc şi în acest an, în zilele de 20 şi 21 ianuarie, omul de afaceri Ion Ţiriac având ca invitaţi importante personalităţi din întreaga lume.

 

Potrivit directorului executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi de Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, dr. Sorin Hodişan, instituţia a primit o notificare din partea organizatorilor prin care se anunţă vânătoarea în perioada 20 - 21 ianuarie şi se solicită asistenţă profesională pentru verificarea carcaselor.Medicul Hodişan a precizat, pentru Agerpres, că la faţa locului, pe domeniul cinegetic va fi delegată o echipă de specialişti, din care cinci medici veterinari şi trei tehnicieni veterinari, precum şi o maşină specializată pentru transportul probelor.„Suntem pregătiţi cu tot ce este nevoie”, a menţionat directorul DSVSA Bihor.Vânătoarea de la Balc suscită deja interesul localnicilor, care vor fi angajaţi cu ziua ca gonaci sau vor presta alte activităţi ca personal de serviciu.Programul de divertisment va fi oferit de un taraf de muzică populară şi va avea ca invitate, de această dată, pe Andreea Bănică şi Corina Bud. Printre numele celebre sosite anii trecuţi la Balc s-au aflat Gheorghe Zamfir, Anna Lesko, Lavinia, ex-Spicy şi alţii.Pe domeniul cinegetic de la Balc, care se întinde pe 1.500 de hectare, sunt crescuţi, în fiecare an, peste 700 de porci mistreţi special pentru evenimentul din ianuarie. Carcasele mistreţilor vânaţi sunt expediate, după verificarea sanitar-veterinară, în camioane frigorifice în scopuri caritabile ori către fabricile de mezeluri specializate în vânat.