Actualitate
Primăria Sibiu s-a grăbit cu declarațiile, tigrul este încă liber
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a anunţat marţi că operaţiunea de prindere a tigrului evadat de la Zoo nu s-a încheiat, fiind evacuată o zonă din apropierea Parcului Zoo, de pe strada Calea Poplăcii, unde intervine poliţia locală şi forţe ale ISU pentru capturarea animalului.
Primăria Sibiu anunţase iniţial, prin purtătorul de cuvânt al instituţiei, că animalul fusese localizat şi capturat, urmând să fie readus în cuşca sa de la Grădina Zoologică.Tigrul a fost văzut de forţele de intervenţie în Pădurea Dumbrava, în incinta Zoo, unde s-a încercat capturarea sa, cu ajutorul unei puşti cu tranchilizante. Animalul a reuşit însă să treacă şi de gardul de protecţie al Grădinii Zoologice, înalt de 1,8 metri.Deocamdată nu există informaţii că ar fi fost rănit cineva şi nu se ştie cum a reuşit să evadeze tigrul, născut în captivitate.Parcul Zoo se întinde pe 45 de hectare şi este situat la marginea Sibiului, în Pădurea Dumbrava. În cuştile de la Zoo sunt 187 de animale şi păsări din 47 de specii.