Actualitate
Lucrări de amenajare de clase noi la 4 școli din Cluj-Napoca
Primarul Emil Boc a enumerat, în ședința consiliului local de luni, școlile din Cluj-Napoca în cadrul cărora au loc lucrări de extinddere sau de construire a unor corpuri noi de clădire, dar și stadiul acestora.
„Sunt patru școli noi, dacă ne uităm la investițiile pe care le facem, pe lângă modernizarea structurilor existente: un corp nou cu 25 de săli de clasă la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, realizate în proporție de 95%. La Colegiul Tehnic Ana Aslan, avem 17 săli noi de clasă și o sală de sport nouă. La Seminarul Teologic Ortodox clasele V-VIII sunt 16 săli de clasă, cinci laboratoare, bibliotecă, sală multifuncțională, sală de muzică, atelier de pictură, sală de sport nouă. La Școala Nicolae Iorga avem o școală nouă, un corp nou cu 21 de săli de clasă și laboratoare, și sală de sport nouă, iar la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” avem din nou o școală nouă cu 15 săli de clasă”, a declarat primarul Emil Boc.
Fără banii alocați din bugetul local, primarul Emil Boc susține că circa jumptate din școli nu șți-ar putea acoperi cheltuielile.
„Asta înseamnă susținerea domeniului educațional, care combinat cu susținerea investițiilor pentru finanțarea de bază și cea complementară ne punem pe primul loc în țară atât la investiții, cât și la rezultate. Dacă primăria și-ar retragerea complementară ar trebui să închidem jumătate din școlile din Cluj, pentru că nu ar putea să facă față cheltuielilor și să menținem acest nivel de performanță. 20% din impozitele și taxelel plătite de clujeni merg pe educație și sunt mândru să vă spun că rezultatele se văd”, a declarat primarul Emil Boc.
CITEȘTE ȘI
Colegiul Tehnic „Ana Aslan”, modernizat și extins. Elevii vor avea laboratoare, o nouă sală de sport și panouri solare. FOTO