monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tarcea admite că lucrările la Parcul Ștefan cel Mare nu sunt 55% realizate: „Am greșit. E termenul până la finalul anului”

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat, vineri, că a greșit atunci când a spus că lucrările la Parcul Ștefan cel Mare sunt realizate în proporție de 55%. Proiectul va fi finalizat în 2022.

Tarcea admite că lucrările la Parcul Ștefan cel Mare nu sunt 55% realizate: „Am greșit. E termenul până la finalul anului”.

 

 


„Am greșit când am spus 55%. Este termenul până la finalul anului. Firma cu care s-a încheiat contractul ne-a spus că va avea 55% din lucrări până la sfârșitul anului. S-au făcut câteva lucrări, se lucrează acolo. Sunt făcute copertările și urmează să fie avansate și celelalte lucrări.

 


Suntem cu ochii pe parcul Ștefan cel Mare. Până la 31 decembrie, firma care a câștigat licitația s-a angajat că va avea un grad de lucrări realizate în proporție de 55%”, a declarat Dan Tarcea, vineri, la un post de radio local.

Săptămâna trecută, Dan Tarcea a declarat că lucrările sunt deja realizate în proporție de 55% și că nu există întârzieri, conform contractului.


„Sunt niște termene contractuale și niște etape, acolo sunt efectuate în proporție de 55%. Ieri (20 octombrie) am fost în zonă și lucrările sunt în proporție de 55% și nu sunt întârzieri conform contractului. În momentul în care se încheie un contract, fiecare companie are o etapizare, sunt anumite șantiere unde avem întârzieri, cum este de exemplu Turnul Pompierilor unde am reziliat contractul”, a spus Tarcea.

Termenul de finalizare al proiectului de modernizare a parcului Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca este anul 2022, conform viceprimarului Tarcea.


Parcul Ștefan cel Mare, schimbat radical

Parcul Ștefan cel Mare urmează să fie transformat printr-un amplu proiect de revitalizare. Pe o suprafaţă de peste 1,2 hectare, parcul situat în Piaţa Ştefan cel Mare cuprinde esplanada şi spaţiile verzi aferente clădirii Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Proiectul propune crearea unui spațiu potrivit pentru manifestări de mici dimensiuni - festivități de mici dimensiuni, evenimente - dar și plantarea a 64 de arbori.

De asemenea, va fi desființată toaleta publică din Parcul Ștefan cel Mare și va fi înlocuită cu o toaletă ecologică modernă. Proiectul mai prevede amplasarea unui punct gospodăresc subteran de colectare selectivă a deșeurilor.


Ce lucrări vizează proiectul?

Proiectul de revitalizare a parcului propune următoarele:

- eliminarea arborilor și arbuștilor degradați (compromiși din punct de vedere fiziologic) și înlocuirea lor cu noi arbori și arbuști, gazonare și plantare de noi specii de plante perene;
- modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru mașinile de intervenție;
- realizarea acceselor pietonale și pentru biciclete, interconectate;
- rastel pentru biciclete cu dale înierbate;
- amplasarea corpurilor de iluminat cu proiectoare;
- instalarea sistemului de irigații automatizat;
- amplasarea unui punct gospodăresc îngropat;
- toaletă automată cu dotări pentru persoane cu dizabilități;
- amenajarea a 3 spații de joacă pentru copii, cu suprafețe cauciucate, aparate confecționate din lemn și material ecologic.

Lucrările au început la finalul acestei veri, iar termenul de execuție este de 10 luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea contractului este de 9.786.096,19 lei fără TVA.

CITEȘTE ȘI:

Clujul se reîntoarce „cu fața la râu”. Au început lucrările la malurile Someșului. Care e termenul de finalizare al proiectului?