Actualitate
Ce s-a întâmplat în cazul fetiței de 13 ani care a murit infectată cu COVID-19, fără comorbidități? „I-au cedat pe rând toate organele”
În ultimele 24 de ore a fost declarat decesul unei fetițe de 13 ani din Bacău care a murit după ce s-a infectat cu COVID-19, fără a avea alte probleme de sănătate. Pacienta a ajuns „pe picioarele ei” la medic.
Fetița ar fi ajuns la medicul de familie după ce s-a simțit rău, iar acesta a trimis-o la Urgențe, unde s-a constatat că avea o saturație a oxigenului în sânge de numai 60% și insuficiență respiratorie. Ulterior, fost internată de urgență la secția ATI, scrie zdbc.ro.
„Din păcate, după internare, supraviețuirea a fost de scurtă durată”, a relatat dr. Lupu, unul dintre medicii care au încercat să salveze copila, pentru sursa citată.
Astfel, fetiței i-au cedat pe rând organele, spun medicii, făcând o formă de pneumonie hemoragică.
„Este impresionant faptul că fetița nu avea nicio patologie, nu avea malformații congenitale și nicio afecțiune cronică”, a mai spus medicul.
Potrivit directoarei medicale, în al patrulea val, sunt afectați mai mult adolescenții, a explicat aceasta pentru sursa menționată.
Fetița nu era vaccinată împotriva COVID-19.
CITEȘTE ȘI: