monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. O altă alunecare de teren a avut loc pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor. Constructorul, pus în dificultate

Alunecarea de teren s-a produs în apropiere de localitatea Sâncraiu Almașului, pe șantierul unde au loc lucrările realizate de constructorul român din cadrul companiei Spedition UMB. Incidentul a avut loc la mai puțin de o lună de la ultima alunecare de teren din zonă.

VIDEO. O altă alunecare de teren a avut loc pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor. Constructorul, pus în dificultate.

 

 


Astfel, constructorul întâmpină dificultăți la lucrările de realizare a autostrăzii, fiind știut faptul că dealurile din zonă sunt instabile.

 


Ultima alunecare de teren în zonă a avut loc în 10 septembrie, constructorul luând în calcul inclusiv schimbarea traseului.

„Actualul antreprenor general, UMB, în ciuda mobilizării excepționale, nu scapă de problemele majore de consolidare, iar execuția în aceste zone cu instabilitate este fie blocată (ca în cazul alunecării despre care vă vorbim astăzi), fie înregistrează întârzieri și, desigur, costuri în plus.


Deși constructorul actual depune toate eforturile pentru consolidarea versanților, soluțiile aplicate până acum nu par a avea rezultate favorabile.
Experți desemnați de UMB și de CNAIR caută împreună soluții, luându-se în calcul inclusiv schimbarea traseului”, explicau specialiștii din cadrul Asociației Pro Infrastructură, la începutul lunii septembrie.

Lucrările de pe lotul Nădăşelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania, construit de antreprenorul român UMB, au avansat într-un ritm alert în ciuda problemelor apărute, progresul fiind vizibil după doar câteva luni de la startul şantierului. Lucrările ar trebuie să fie finalizate în 2023.


Compania Spedition UMB este una dintre cele mai mari companii de construcții din România, aceasta câștigând licitația pentru construirea tronsonului cu oferta de 1,4 miliarde de lei, întrecându-i pe chinezii de la China Communications Construction Company Limited.

CITEȘTE ȘI:


Mobilizare exemplară a constructorului român de pe A3 Nădășelu-Zimbor. Imagini surprinse cu drona