monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO. Viitorul Parc Est, împânzit de GUNOAIE. Apel lansat autorităților: „Situația nu se rezolvă cu acțiuni voluntare”

Asociația SOS Parcul Est a prezentat câteva imagini în care se poate observa cum în zona în care va fi amenajat viitorul parc se află mormane de gunoaie. Voluntarii spun că este nevoie de implicarea autorităților.

Viitorul Parc Est, împânzit de GUNOAIE. Apel lansat autorităților: „Situația nu se rezolvă cu acțiuni voluntare”.

 

 


„Sunt gunoaie în Parcul Est care duc la colmatarea Becașului. Din păcate, sunt deșeuri peste tot, nu doar la Becaș. Acest parc viitor are nevoie de o gestiune mai bună. RADP, care gestionează o parte bună din acest spațiu superb ce face? Ne gândim la soluții în locul autorităților, dar situația de aici nu se rezolvă cu acțiuni voluntare, ci cu o mai bună administrare și conlucrare între administrație, specialiști și societatea civilă”, au transmis cei din cadrul SOS Parcul Est.

 


Parcul Est ar urma să devină cel mai mare parc din istoria Clujului. Inițial, în anul 2018, administrația locală a propus amenajarea unui aquapark în acest areal, însă cetățenii au respins propunerea în detrimentul unui nou spațiu verde, unde să se poată bucura de liniște și natură.

La începutul lunii februarie, s-a decis cine va proiecta parcul, după ce, anul trecut, în octombrie, Primăria Cluj-Napoca a dat startul concursului internațional de soluții pentru proiectarea parcului, care se va întinde pe o suprafață de peste 45,5 hectare.


Astfel, Metapolis Architects în colaborare cu Studio de Peisaj Ana Horhat și Atelier Mass va proiecta Parcul Est, fiind câștigătorul concursului de soluții, ales de un juriu internațional, în unanimitate. Aceeași echipă a realizat și proiectului de amenajare a Cetățuii.

Cum va arăta Parcul Est?

Parcul Est, cel mai mare parc din istoria Clujului, se va întinde de la primul lac din cartierul Gheorgheni, de lângă Iulius Mall, până la ultimul lac de lângă hypermarketul Selgros. Situat între cartierul Între Lacuri și pârâul Becaș pe o suprafață de peste 45,5 de hectare, parcul va cuprinde inclusiv Baza Sportivă Gheorgheni, fosta pepinieră și zona de stufăriș.


Parcul Est va avea și funcțiuni de loisir (timp liber – n.r.), specifice unui parc urban cu toate dotările – grădini publice, spații pentru expoziții, stații de încărcare pentru vehiculele electrice, sisteme moderne de iluminat, irigație, alimentare cu apă, energie, dar și amenajări pentru practicarea sportului în aer liber (terenuri de tenis, baschet sau mini-fotbal, inclusiv sporturi indoor)r, prin construirea unei clădiri dedicate (zone active de agrement pentru vizitatori – copii și adulți – de peste 3.000 mp).

De asemenea, pe lângă aceste amenajări, se propune construirea unui amfiteatru cu 400 de locuri care va putea fi utilizat pentru organizarea de evenimente culturale. Totodată, porțiuni ale peluzei trebuie proiectate astfel încât să poată fi instalate cu ușurință alte suprafețe precum patinoare sau terenuri pentru activități sportive de iarnă (pe o suprafață între 3.000 și 5.000 mp), potrivit primarului Emil Boc.


Parcul Est, „un proiect unic”

Și arhitectul Kazmer Kovacs a dezvăluit în luna februarie a anului trecut câteva detalii despre viitorul parc.

„Este un proiect unic în felul lui și încercăm prin tema pe care o compunem să obținem proiecte care să întărească această unicitate, care este dată de amplasarea în oraș și mai ales de prezența acelei mici insule de viață sălbatică. Partea cea mai dificilă aici este nu atât păstrarea vieții naturale, pentru că natura își vede de ea însăși, ci de neinvadarea vieții naturale”, a explicat arhitectul Kázmér Kovács.

De asemenea, deputatul Adrian Dohotaru, coordonator al grupului SOS Parcul Est, cerea încă de atunci acțiuni de curățare și de asigurare a accesului în zonă.

 „Ce am încercat să facem ca activiști a fost să informăm cetățenii cât și autoritățile, să le arătăm că există un potențial pentru un spațiu natural superb în zona Parcului Est și nu este întâmplător că răspunsurile dinainte arătau aceste elemente naturale”, a spus deputatul Adrian Dohotaru.

 

Termenul de finalizare preconizat pentru Parcul Est este anul 2024.

CITEȘTE ȘI:

Parcul „Pădurea Clujenilor”, finalizat toamna aceasta. Va fi cel mai mare parc al Clujului. FOTO