Actualitate
Câini care depistează bolnavii de COVID, aduși pe Aeroportul Cluj
Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat astăzi, 23 august, la Cluj că mai mulți câini de la Sibiu, care pot depista persoanele infectate cu COVID, vor fi aduși la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” pentru verificarea pasagerilor.
Potrivit lui Lucian Bode, la Aeroportul Sibiu sunt cinci câini care au depistat mai mulți pasageri bolnavi de COVID iar aceștia vor fi aduși prin rotație la Aeroportul Cluj în perioada următoare, la Terminalul Sosiri.
„Am lansat un proiect pilot al Centrului Chinologic de la Sibiu și mă bucur că a avut rezultate. Pe Aeroportul Sibiu au fost executate 30 de misiuni cu cei 5 câini și 3 polițiști. Exemplarele canine au semnalat un număr total de 7 persoane dintre care una avea aproximativ 3 săptămâni de la momentul în care a fost confirmată ca fiind infectată, o persoană a fost testată și confirmată pozitiv cu test rapid și ulterior cu test PCR. Două persoane au fost semnalate și testate negativ la testul rapid de pe aeroport dar care au fost carantinate pentru că nu au făcut dovada vaccinului și trei persoane semnalate și care au fost testate negativ cu test rapid și carantinate pentru că nu aveau schema completă de vaccinare”, a spus Bode.
România este printre puținele țări din lume care a implementat un astfel de proiect
Proiectul este unul pilot, spune directorul Aeroportului Cluj:
„În momentul de față are loc o analiză tehnică în vederea extinderii proiectului pilot pe Aeroportul Avram Iancu Cluj. Noi suntem în parteneriat cu cei de la Sibiu și momentan nu știm exact numărul câinilor care o să sosească pe aeroport pentru că este încă în discuție implementarea programului pilot”, a declarat pentru monitorulcj.ro David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.
Aceeași câini vor fi atât la Cluj, cât și la Sibiu:
„Vor fi aceeași câini și la Cluj și la Sibiu, vom alege câteva zile pe săptămână, câteva curse internaționale. Va trebui să organizăm culoarul de sosiri în așa fel încât să își desfășoare activitatea”, a adăugat Lucian Bode.
CITEȘTE ȘI