Actualitate
Clujul are inspector de top... cu salariu de top
Inspectorul Şcolar General al judeţului, Anca Hodorogea, este printre cei mai bine plătiţi inspectori din ţară, potrivit declaraţiei de avere, deşi neagă acest lucru.
Anca Hodorogea, conducătoarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj se află pe locul doi în topul salariilor obţinute de inspectorii din ţară, realizat de econtext.ro (articolul poate fi citit aici).
Deşi suma reiese din declaraţia de avere publicată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Hodorogea a negat informaţia conform căreia veniturile salariale nete ajung la 5.697 de lei pe lună.
Chiar dacă salariul inspectoarei este de aproape patru ori mai mare decât cel mediu pe ţară, conform declaraţiei, Hodorogea deţine doar un apartament de 40 de mp, un autovehicul Renault şi două depozite cu o valoare cumulată de 25.000 de lei. În plus clujeanca are şi un credit de 10.000 de lei.
Tot pe primele poziţii se situează şi adjunctele lui Anca Hodorogea, Marinela Marc, care câştigă aproximativ 4.200 de lei pe lună, şi Peter Tunde, cu un salariu de peste 3.500 de lei lunar.
Chiar dacă la nivelul salariilor cele două se situează după inspectorul general, la capitolul bunuri mobile şi imobile acestea stau mai bine decât şefa lor. Astfel, Peter Tunde are două apartamente, o casă şi două autoturisme, în timp ce Marc are un apartament, o casă de vacanţă şi un autoturism.
Salariile inspectorilor depind de vechime, gradaţie şi în funcţie dacă au sau nu doctorat.
Cum arată restul clasamentului?
Cel mai bine plătit inspector general din ţară este Constantin Amarie, din Teleorman. El încasează lunar drepturi salariale în valoare de 6.756 lei.
Ceea ce e şi mai surprinzător este salariul contabilei şefe din cadrul Inspectoratului Şcolar Teleorman. Aceasta este platită cu 7.128 lei pe lună. Astfel, o contabilă dintr-un inspectorat scolar câştigă mai mulţi bani decât inspectorii şcolari generali din România.
Pe locul trei se plasează Iaşiul, cu un salariu de aproape 5.000 de lei.
La polul opus, cu cel mai mic venit, se situează şeful inspectoratului şcolar din Constanţa, Aliss Andreescu. Ea câştigă doar 1.874 lei pe lună, potrivit econtext.ro.