monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Biblioteca mobilă BookTruck va fi lansată marți la Cluj

Două asociații vor duce şi vor împrumuta gratuit cărţi în peste 20 de sate clujene care nu au o bibliotecă funcţională.

Biblioteca mobilă BookTruck ajunge la Cluj

 

 


„Biblioteca pe roți” BookTruck va fi inaugurată marți, 27 iulie 2021, ora 11:00,  la Școala din satul Vechea, comuna Chinteni, județul Cluj, unde BookTruck va rămâne parcat pentru câteva zile. Evenimentul face parte din proiectul lunii iulie al Asociației Zi de Bine, realizat în colaborare cu Asociația Culturală Cărțile pe Față.

 


În cadrul evenimentului, organizatorii au pregătit și câteva activități interactive pentru copii, teatru de păpuși, animatori cu baloane de săpun, face(book) painting și actori care vor citi povești.

Amintim că, în luna iulie, o dubă obișnuită a fost transformată radical într-o bibliotecă inedită și prietenoasă pentru copiii și tinerii care vor să descopere lumea prin intermediul cărților. BookTruck va ajunge la peste 20 de comunități din județul Cluj, va sta câte o zi în fiecare sat, și va reveni lunar pentru iubitorii de carte. Pe lângă cărți, copiii și tinerii vor putea participa la diverse ateliere, lecturi și activități interactive, și în plus, vor afla ce înseamnă o bibliotecă vie (human library). Mai exact, persoane care activează în diverse domenii profesionale vor fi invitate să le povestească tinerilor ce înseamnă să fii medic, IT-ist, mecanic, arhitect sau actor. În fiecare lună, peste 500 de copii și tineri vor putea beneficia de cărțile și activitățile BookTruck. BookTruck va găzdui 1.000 de cărţi, care vor fi gestionate cu un soft special de bibliotecă.


Se pot împrumuta până la 4 cărți pe lună

BookTruck se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor, dar vor fi și cărţi pentru toate categoriile de vârstă, iar fiecare persoană va putea să împrumute patru cărţi pe lună, pe care le va returna oricând, într-o cutie special amplasată într-un loc public din sat.

„BookTruck este un proiect menit să îi ajute pe tineri să crească, să îndrăznească să viseze şi să se dezvolte prin intermediul lecturii. Astfel de experienţe le oferă tinerilor noi perspective asupra vieţii şi îi poate ajuta să îşi transforme visurile în realitate”, transmit fondatoarele Asociaţiei „Zi de Bine”.


CITEȘTE ȘI

„Bibliotecă” pe roți pentru copiii din satele clujene. Cărțile, oferite gratuit