monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Strada Fagului, pregătită să intre în șantier. Va fi lărgită după modelul străzii Bună Ziua

A venit rândul străzii Fagului să intre în șantier. Aceasta va fi lărgită și se vor face exproprieri, anunță primarul Emil Boc. Până atunci, se lucrează la documentație.

Strada Fagului, pregătită să intre în șantier. Va fi lărgită după modelul străzii Bună Ziua.

 

 


Primarul Emil Boc a anunțat, joi, că strada Fagului din Cluj-Napoca va fi lărgită, iar în vederea realizării acestui lucru, se vor face exproprieri. Momentan se lucrează la documentație, spune edilul.

 


„Extinderea străzii Fagului este momentan în pregătire. Se va face o lărgire, exproprieri, iar strada se va lărgi la fel ca Bună Ziua. Exproprierile se fac, însă, cu legea în mână, nu e ca pe vremea lui Ceaușescu. Noi lucrăm acum la procedura de expropriere, la documentele necesare  pentru efectuarea lucrărilor”, a declarat Emil Boc, joi, la un post de radio local.

Edilul anunța că strada Fagului urmează să fie modernizată încă din luna martie a acestui an, alături de alte străzi, cum ar fi Badea Cârțan, Colonia Breaza, Perlei, Rubinului, Ionel Teodoreanu, Cucului, Privighetorii, Mozart, dar și unele străzi din cartierul Făget, conform declarațiilor făcute de Boc, în urmă cu patru luni.


Fagului, modernizată după modelul străzii Bună Ziua

Astfel, după finalizarea etapei care presupune realizarea documentației, dar și după exproprierile care urmează să fie făcute în zonă, strada Fagului ar urma să arate la fel ca strada Bună Ziua, care a fost modernizată în 2020.

Lucrările de supralărgire și modernizare a străzii Bună Ziua au fost finalizate în mai 2020. Strada, lărgită la profilul de 16 m, prezintă următoarele caracteristici:


- trei benzi de circulație (două la urcare și una la coborâre dinspre Calea Turzii spre intersecția cu străzile Măceșului – Trifoiului)
- două benzi de biciclete la nivelul părții carosabile cu lățime de 1,5 metri fiecare
- trotuare pe ambele părți cu o lățime de 1,90 metri
- sens giratoriu la intersecția cu străzile Trifoiului, Fagului și Măceșului cu spațiu verde și sistem de irigații
- două rețele de canalizare pentru scurgerea apelor pluviale
- rețelele aeriene (firele pentru alimentarea cu energie electrică și pentru rețelele de telecomunicații) au fost introduse în subteran
- au fost deviate și redimensionate rețelele subterane pentru apă și gaz.

De asemenea, au fost montate două stații de încărcare pentru mașinile electrice, au fost amenajate 2 standuri pentru taximetre - câte unul pe fiecare sens, cinci treceri de pietoni iluminate cu sistem inteligent echipat cu surse led, semaforizate cu buton, sonorizare și marcaje tactile pentru nevăzători.


CITEȘTE ȘI:

Care este cauza blocajului din trafic, la ieșirea spre Apahida? Explicațiile lui Boc