monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Canalizare de pe Calea Turzii, SPARTĂ în urma furtunii violente. Traficul, afectat în zonă. FOTO

O avarie produsă de furtuna de duminică din Cluj-Napoca a fost semnalizată târziu, fapt care îngreunează serios traficul în zonă.

FOTO. Canalizare de pe Calea Turzii, SPARTĂ în urma furtunii violente. Traficul, afectat în zonă.

 

 


Șoferii care intră pe banda pe care a fost produsă avaria, fără a ști că ea există, rămân blocați pe banda respectivă, astfel apărând blocaje în trafic.

 


Pe lângă canalizarea care a fost spartă în zonă, șoferii se lovesc și de gropile din asfalt, aceștia fiind nevoiți să le ocolească.

Pagubele la Cluj continuă să apară

Vremea rea a continua la Cluj și luni, în urma furtunii, fiind din nou semnalate alte pagube și avarii în diferite zone ale orașului.


Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj a transmis că începând cu ora 05:50, marți, 20 iulie, clujenii au solicitat ajutor pentru a scoate apa din case și subsoluri, dar și pentru a ridica copacii căzuți în urma furtunii.

„Începând cu ora 5.50 au fost înregistrate nouă solicitări pentru evacuarea apei din subsoluri sau locuințe, majoritatea din municipiul Cluj-Napoca (doar una din localitatea Vâlcele și una din localitatea Baciu).


Din fericire, evenimentele au fost izolate și s-au rezolvat imediat, apa acumulată fiind în cantități scăzute.  Suplimentar față de acestea au mai fost desfășurate două acțiuni pentru îndepărtarea arborilor căzuți”, a mai transmis ISU Cluj.

Clujul, încă sub cod portocaliu

De asemenea, Clujul încă nu a scăpat de pericolul de furtuni și fenomene meteo severe.


Potrivit ANM, de marți de la ora 10:00 până miercuri dimineața la ora 03:00, Clujul se află sub cod portocaliu. 

Fenomenele extreme resimțite vor fi ploile torențiale, vijeliile, fulgerele și grindina, în întreg județul:

„Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente
Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 03:00

În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureșului și a zonei montane, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35...50 l/mp și izolat peste 60...80 l/mp”, transmite ANM. 

CITEȘTE ȘI:

FOTO. Mașină DISTRUSĂ de un copac căzut, pe o stradă din Cluj-Napoca

 

Voluntarii CERT Rescue duc ajutoare oamenilor din Apuseni, afectați GRAV de inundații. VIDEO